Cel mai rapid Cayman debutează la Los Angeles

Pentru cei care aveau impresia că un Cayman S este prea lent, Porsche lansează versiunea R, respectând rețeta clasică: mai multă putere, mai puțină greutate.

In alfabetul Porsche particula R este atribuita masinilor ce nu fac compromisuri in materie de performante si comportament dinamic. Cu 55 de kg mai usoara si cu 10 CP mai puternica decat un Cayman S de serie, versiunea R (330 CP) duce mai departe conceptul de coupe cu motor amplasat central.
Sprintul de la 0-100 km/h se realizeaza in 5 secunde daca optezi pentru transmisia manuala in 6 trepte sau in 4.9 secunde in cazul transmisiei automate cu dublu ambreiaj PDK. Bifeaza pachetul Sport Chrono din lista de dotari optionale si timpul poate scadea pana la 4.7 secunde. Viteza maxima ce poate fi atinsa este de 280 km/h suficient pentru a putea tine pasul cu unele dintre cele mai rapide masini de pe planeta. 
Pentru a aduce greutatea totala a masinii la valorea record de 1.295 kg inginerii Porsche au apelat la materiale ultra usoare, renuntand in acelasi timp la unele dotari de confort ce adaugau greutate suplimentara. Ca si in cazul fratilor mai mari 911 GT3/GT3 RS si Boxter Spyder, Cayman R poate fi comandat cu un acumulator ultrausor ce foloseste tehnologia li-ion, in locul celui clasic. In plus, jantele pe 19 oferite standard sunt cele mai usoare din intreaga gama Porsche, intregul set cantarind doar  40 kg. 
Garda la sol a fost micsorata cu 20 mm, iar spatele a primit un eleron fix care, impreuna cu modificarile aduse blocurilor optice, definesc aceasta versiune speciala. Cayman R va fi disponibil incepand cu luna februarie a anului viitor la un pret de 69.830 euro (valabil pentru piata din Germania).

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top