Cele mai ieftine automobile noi din România, de la Panda până la Phaeton

Factorul preț a devenit cel mai important argument de vânzare pe timp de criză. Importatorii și dealerii știu foarte bine asta, motiv pentru care au scăzut pe cât se poate prețurile automobilelor noi. Cine a câștigat războiul prețurilor?

Vanzarile de automobile noi au scazut accelerat incepand din anul 2008, iar azi se situeaza undeva la nivelul anului 2004. Daca in 2004, erau doar o mana de importatori si dealeri activi, azi situatia este cu totul diferita. Avem astfel o piata mai mica, dar cu un numar foarte mare de jucatori activi. Pentru a atrage putinii clienti care au mai ramas fiecare dealer/importator a inceput sa taie din preturi si direct din marja lor de profit. Unii au castigat pe baza acestei strategii, altii au ramas cu reducerile. Va vom prezenta in cele ce urmeaza cea mai ieftina optiune din cele mai populare segmente din Romania: clasa mini, mica, compacta, medie, mare, de lux si SUV.

Clasa mini 

Fiat Panda 1.2 69 CP – nivel de echipare Actual – 7.400 euro TVA inclus

Micutul italian este cel mai longeviv model din gama Fiat si va fi inlocuit cat de curand de noua generatie prezentata la Frankfurt. Echipat cu motorul de 1.2 l si 69 CP, Panda isi respecta titulatura de masina de oras, orientata mai mult catre consum si manevrabilitate. In acest moment, Panda este cel mai bine vandut model de clasa mini din Romania. De mentionat ca aceasta versiune de echipare entry-level nu dispune de sistem de sunet, aer conditionat sau geamuri electrice. Pentru ele trebuie sa achizitionati versiunea Active A/C (8.100 euro)

Clasa mica

Dacia Logan 1.2 16v 75 CP – nivel de echipare Ambiance – 6.500 euro TVA inclus
 
Modelul autohton Dacia nu mai are nevoie de nici o prezentare. Prin prisma dimensiunilor exterioare el se afla in clasa mica dintr-o oarecare intamplare deoarece oferta de spatiu poate fi usor comparata cu clasa compacta. Cei care vor calatori des cu masina incarcata merita sa arunce o privire si pe o motorizare ceva mai puternica. Aceasta versiune de echipare nu dispune de aer conditionat, servodirectie sau sistem de sunet. 

Renault Symbol 1.2 16v 75 CP – nivel de echipare Authentique – 7.400 euro TVA inclus

In cazul in care doresti o alternativa de import la Logan, cel mai ieftin model de clasa mica cu aceste semnalmente este chiar fratele lui de platforma Renault Symbol. Motorul este identic, cele mai mare diferente dintre cele doua modele fiind evidente la capitolul interior si insonorizare. Symbol are plastice de calitate mai buna, iar zgomotul la rulare este mai mic decat la Logan. In aceasta echipare nici Symbol nu dispune de aer conditionat, geamuri electrice sau sistem de sunet.

Clasa compacta

Skoda Octavia Tour 1.4 MPI 80 CP – nivel de echipare standard – 11.496 euro cu TVA inclus

Odata cu facelift-ul primit de Octavia II, versiunea fara facelift a devenit noua Octavia Tour. Dimensiunile exterioare si imaginea de masina cu pedigree nemtesc sunt cele mai importante atuurile pentru sedanul cehesc. Motorul pe benzina nu poate fi considerat un varf de tehnologie iar puterea lui redusa poate deveni o problema atunci cand masina este incarcata. Echiparea standard este destul de buna cu aer conditionat manual, sistem de sunet compatibil MP3 si airbaguri frontale pentru sofer si pasager.

Clasa medie

Skoda Superb 1.4 TSI 125 CP – nivel de echipare confort – 18.576 euro TVA inclus

Ca si modelul Octavia Tour, Superb se bazeaza si el pe raportul pret/dimensiuni, sedanul cehesc fiind unul dintre cele mai spatioase modele din clasa sa. Motorul pe benzina este ajutat de un turbocompresor si se descurca cu masa relativ mare a masinii, dar nu e cazul sa ai pretentii prea mari atunci cand masina este incarcata. Echiparea standard include doar strictul necesar in acest segment: aer conditionat manual, sistem audio compatibil MP3, geamuri electrice fata/spate, ESP, airbaguri frontale/laterale si cortina.

Clasa mare

Saab 9-5 2.0 TiD 136 CP – nivel de echipare Linear – 33.467 euro TVA inclus

Din clasa mare Saab 9-5 este de departe cea mai economica optiune, atat din punctul de vedere al pretului cat si al consumului de carburant. Problema cea mai mare legata de brandul suedez este volatilitatea situatiei financiare, ce nu da foarte mare incredere clientilor intr-o investitie pe termen lung. Designul exterior si oferta de spatiu se numara printre atuurile modelului 9-5. Pentru acest nivel de pret si segment echiparea standard este foarte generoasa: aer conditionat cu doua zone, pilot automat, scaun sofer reglabil electric pe inaltime, sistem audio Premium compatibil MP3 etc.

Clasa de lux

Volkswagen Phaeton V6 TDI 240 CP Aut 6 4M – nivel de echipare standard – 67.144 euro TVA inclus

Cel mai scump model din gama Volkswagen nu a reusit sa se impuna in fata clientelei premium din Romania, motiv pentru care vanzarile au fost destul de modeste. Strict tehnic insa, limuzina germana nu ramane cu nimic in urma concurentei, combinatia V6 TDI plus tractiune integrala fiind una dintre cele mai reusite optiuni din segment. Problema lui Phaeton este imaginea de model popular, pe care de obicei clientii cu dare de mana incearca sa o evite. Echiparea standard este fara doar si poate exhaustiva: faruri bi-Xenon, jante aliaj, interior cu decor din lemn, sistem audio premium, climatronic cu patru zone etc.

Clasa SUV

Dacia Duster 1.6 16v 110 CP 4×2 – nivel de echipare Duster – 11.150 euro TVA inclus

SUV-ul produs la Mioveni are de partea sa costul foarte mic de achizitie si oferta generoasa de spatiu interior. Din pacate, la acest nivel de pret, Duster nu dispune de tractiune integrala si nici de punte spate independenta. In acelasi timp, dotarile standard sunt modeste (fara aer conditionat, fara sistem de sunet, fara ESP etc.). Cel mai ieftin Duster cu tractiune integrala costa 13.200 euro cu TVA inclus. Daca vrei dotari, motorizare diesel si tractiune integrala pregatestete sa platesti peste 15.000 euro.

Adaugati comentariu