SUV aflat între segmentele D și E, navă-amiral a gamei Chery, Tiggo 9 CSH a fost prezentat oficial în România. Acesta este animat de un sistem hibrid cu patru motoare și are un preț de 42.990 euro.
Pentru a putea poziționa mai bine modelul de top al mărcii chineze, îți spun că acesta se afă situat între BMW X3 și X5. În România există o singură variantă disponibilă, la prețul promoțional afișat mai sus. Acesta va fi valabil „cel puțin până la sfârșitul anului”, conform reprezentanților mărcii.
În acest preț primești un ansamblu de patru motoare, trei electrice și unul termic. Cele electrice dezvoltă 102, 122 și, respectiv, 238 CP. Cel termic este alimentat cu benzină, are 1,5 l, o eficiență termică de 44,5% și dezvoltă 143 CP. Puterea totală dezvoltată de sistemul de propulsie CSH este de 428 CP, cuplul maxim fiind de 580 Nm. Astfel, accelerația 0-100 km/h durează 5,4 s. Tracțiunea este integrală și beneficiază de șapte moduri de conducere: Eco, Normal, Sport, Off-road, Snow, Mud, Sand.
În ecuație intră și o baterie NCM de 34,5 kWh, suficientă pentru o autonomie electrică de 143 km. Autonomia totală (electric + termic) atinge 1400 km. Dacă pornești la drum cu bateria descărcată, așteaptă-te la un consum mediu de aproximativ 6,9 l/100 km.
Siguranță la cote maxime
Dotările de siguranță includ 10 airbaguri, printre care unul central, unul pentru genunchii șoferului și două laterale pentru pasagerii de pe banchetă. Cele cortină se întind până aproape de montantul D, pentru a proteja și călătorii din rândul trei. Mai mult, presiunea din airbaguri se păstrează mai mult de 6 secunde, pentru a proteja pasagerii și după impactul inițial. Bateria este carcasată ermetic, fiind rezistentă nu doar la loviturile de sub mașină, ci și la apă. Astfel, Tiggo 9 CSH poate străbate valuri adânci de până la 500 mm.
Un arsenal de 25 de sisteme de asistență au grijă de călători, printre acestea fiind prezente asistenții de menținere și schimbare a benzii, de unghi mort, de monitorizare a traficului perpendicular din spate, de parcare, controlul automat al farurilor și pilotul automat adaptiv cu funcție de ambuteiaj. Există și sistem de camere care acoperă cele 360 grd din jurul mașinii plus zona de sub mașină. Funcțiile de confort, precum geamurile electrice, clima și încălzirea în scaune pot fi controlate de la distanță, din telefon.
Interior luxos
La interior există un instrumentar de bord de 10,25 inchi și un ecran central de 15,6 cu rezoluție 2560 x 1440 și cu margini subțiri. Pe lângă acestea, primești și un head-up display. Sistemul multimedia este compatibil cu Android Auto și Apple CarPlay wireless, iar âncărcătorul prin inducție are o putere de 50 W.
Înălțimea interioară este de 1028 mm în față și de 974 mm pe banchetă. Astfel, și pasagerii înalți pot călători fără probleme pe primele două rânduri de locuri. Mai mult, pasagerul de pe scaunul din dreapta poate activa rapid funcția care transformă scaunul în șezlong și pornește masajul. Sistemul de sunet Sony dispune de 14 difuzoare, inclusiv în tetiere. Acestea îi permit șoferului să audă conversațiile telefonice fără a deranja pasagerii, la fel și muzica, dacă ceilalți dorm. Tapițeria este realizată din piele perforată, iar scaunele au funcție de ventilație.
Când deblochezi ușile, ventilația pornește automat pentru a elimina gazele acumulate de la expunerea la soare. În plus, există și un purificator care ionizează aerul la interior.
Mai multe informații, inclusiv câteva impresii de la volan, de când l-am condus într-un poligon auto din China poți citi aici!












