Citești în numărul de octombrie AutoExpert

Salonul Auto de la Paris 2010, noul Seat Alhambra și Suzuki Swift, comparativ Audi A1 vs. MINI Cooper Clubman plus multe alte subiecte interesante.

Full electric?

Tocmai am vizitat Salonul Auto de la Paris și trebuie să-mi recunosc surprinderea în fața diferențelor manifestate de marii producători mondiali față de tehnologiile alternative.

Pe de o parte, asistăm la frenezia electrică a francezilor, unde lider este Renault. Continuând linia demarată la Geneva, în primăvară, am descoperit în standul Renault o adevărată armată de vehicule electrice, din toate categoriile. Pe unele am și avut ocazia să le conducem în premieră, așa că numărul din noiembrie va conține și primele impresii din viitorul automobilului mondial. 

Se pare că Renault și-a propus să devină rapid cel mai important producător auto care oferă tehnologii electrice, fapt dovedit și de perseverența pe care o are în extinderea acordurilor cu autoritățile naționale sau locale din diferite regiuni. În ultimele luni am primit câteva zeci de comunicate în acest sens, perseverența celor de la Renault fiind impresionantă. 

Au și o strategie clară la capitolul preț de vânzare, care nu va include și costul bateriei. Utilizatorul va plăti o taxă pe kilometru, care ar trebui să fie mai mică decât costul actual al unui kilometru rulat convențional.– Fragment din Editorial AutoExpert 108 Octombrie – 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top