Citroen WRC: totul începe de la zero

Citroën Total World Rally Team va arunca în luptă, în sezonul 2011 din Campionatul Mondial de Raliuri, două modele noi DS3 WRC pentru a-și apăra titlurile mondiale la constructori și piloți.

Dupa cateva luni bune in care echipa tehnica a lucrat intens la dezvoltarea noii masini, echipajele Sébastien Loeb / Daniel Elena si Sébastien Ogier / Julien Ingrassia sunt pregatite pentru prima confruntare, pe zapada si gheata, in Raliul Suediei.

Dupa succesul inregistrat de modelele Xsara WRC si C4 WRC, ambele incoronate cu cate trei titluri mondiale la constructori, Citroën vrea sa-si apere titlurile cu noul DS3 WRC, model care corespunde noilor reguli impuse de FIA pentru sezonul 2011 in Campionatul Mondial de Raliuri.

DS3 WRC este un model mai scurt si mai compact decat versiunile anterioare folosite de Citroën in mondialul de raliuri si va fi propulsat de un motor turbo, cu injectie directa, de 1,6 litri care a fost dezvoltat de inginerii de la Citroën Racing. Noua generatie de masini din Campionatul Mondial de Raliuri, concepute pentru a reduce costurile in acest sport, vor scoate si mai mult in evidenta talentul pilotilor. 

Aflati la cel de-al 11-lea sezon in echipa de uzina Citroën, Sébastien Loeb si Daniel Elena incep campionatul cu ambitia de a castiga, si anul acesta, un nou titlu mondial. Perechea franco-monegasca, detinatoare a 7 titluri mondiale, este nerabdatoare sa faca fata unei noi provocari. Alaturi de cei doi, in echipa de uzina, va concura si echipajul Sébastien Ogier /Julien Ingrassia, care si-a castigat locul in Citroën Total World Rally Team dupa un sezon 2010 extrem de promitator.

Raliul Suediei, prima etapa din cele 13 incluse in calendarul din 2011, este un eveniment unic. Este singurul raliu din calendar care se desfasoara exclusiv pe zapada si gheata si care, pentru o perioada lunga de timp, a fost o afacere exclusiv scandinava. De la prima editie, programata in 1950, singurul pilot care a reusit sa-i invinga pe nordici in Suedia a fost Sébastien Loeb, pilotul Citroën castigand acest raliu in anul in care a devenit pentru prima oara campion mondial. 

Probele speciale din 2011 sunt amplasate in regiunile Värmland si Dalarna, in timp ce parcul de service este in Hagfors. Anul acesta, pilotii din campionatul mondial vor intra si pe teritoriul Norvegiei, speciala Lovhaugen (PS4/7) fiind in afara granitelor Suediei. 

„Abia astept sa vad timpii pentru a vedea daca echipa a facut o treaba buna sau nu. Totusi, Raliul Suediei nu este neaparat reprezentativ pentru noi, tinand cont de specificul acestei etape, in ceea ce priveste restul raliurilor din acest sezon. Echipa noastra stie ce are de facut si am incredere totala ca la final vom avea motive de bucurie”, a spus Olivier Quesnel, directorul echipei Citroën Racing.  

Raliul Suediei este si scena unde vom vedea, in premiera, asa numita Power Stage. Proba speciala Gustavsfors, lunga de 4,16 kilometri, va fi transmisa in direct la tv, iar primele trei echipaje vor primi puncte – dupa sistemul 3,2, 1, care vor fi contabilizate in lupta pentru titlul mondial.

Doua modele Citroën DS3 WRC vor fi folosite si de echipajele Petter Solberg / Chris Patterson si Kimi Räikkönen / Kaj Lindström. Atat Petter Solberg, cat si Kimi Räikkönen au parcurs cate 250 kilometri de teste pe o suprafata similara cu cea din Suedia. Solberg a reusit sa-si seteze masina in functie de stilul sau de pilotaj si s-a aratat incantat si entuziasmat de performantele noului motor. Räikkönen a fost si el multumit de comportamentul masinii la primul test, unde a incercat setari diferite, obiectivul sau fiind sa termine cat mai aproape de cele doua echipe de uzina.

Trei intrebari pentru… Sébastien Loeb

Dupa ce ai castigat sapte titluri mondiale consecutiv, cel mai probabil, singurul tau obiectiv este sa devii primul pilot care reuseste aceasta performanta de opt ori. Sau?

„Este dificil sa-mi fixez orice alt obiectiv. Sper, cel putin, sa ma lupt pentru a-mi apara titlul. Nu-mi voi schimba strategia. Voi aborda fiecare cursa pe rand in functie de ceea ce se intampla la fata locului. Anul acesta, tinand cont de noile regului, vor fi cu siguranta mult mai multe necunoscute.”

Esti nerabdator sa iei startul in Suedia?

„Deabia astept. Nu cred insa ca rezultatele de acolo vor fi elocvente pentru restul sezonului. Suprafata cea mai des intalnita va fi macadamul. Pe aceasta suprafata se va decide titlul. La teste m-am simtit mult mai bine pe macadam decat pe zapada. Desigur, nu va fi foarte bine daca vom fi in spatele rivalilor nostri, dar acest raliu nu este cel mai important din acest sezon.”

Te temi ca in urma schimbarilor de regulament se vor schimba ierarhiile in Campionatul Mondial?

„Am un sentiment bun in ceea ce priveste masina. In timpul testelor am fost placut surprins de motor si de balansul masinii, in ciuda lipsei diferentialului central. Chiar cred ca acest sezon va fi unul bun, dar cronometrul este singurul mod de comparatie. Nu sunt genul de om care sa faca afirmatii pe care nu le pot sustine, deci va trebui sa astept primele raliuri inainte sa fac orice pronosticuri.”

Trei intrebari pentru… Sébastien Ogier

Ai parcurs deja cateva mii de kiloemtri la volanul modelului Citroën DS3 WRC inaintea primei etape. Te simti pregatit?

„Intr-adevar am facut numeroase teste, pe toate tipurile de suprafata, de la jumatatea anului 2010, dar niciodata nu este suficient. Mai sunt unele lucruri care trebuie confirmate, dar masina se comporta bine. La prima etapa vom avea raspunsul pentru toate intrebarile noastre.”

Esti in aceeasi echipa cu campionul mondial. Acest lucru inseamna ca ai cel mai bun coleg de echipa sau cel mai mare rival?

„Spiritul echipei Citroën se bazeaza pe colaborare. Din punct de vedere tehnic impartim toate informatiile disponibile. Trebuie sa stim cum sa lucram impreuna. Obiectivul nostru comun este sa castigam pentru Citroën. Avem aceleasi sanse si acelasi material de concurs. Totul depinde doar de mine pentru a dovedi ca ma descurc la fel de bine ca si campionul mondial.”

Cat de important este Raliul Suediei?

“Este un raliu despre care nu stiu foarte multe lucruri. Am luat startul o singura data aici, in 2010, si cred ca va fi o etapa dificila. Pe de alta parte, sezonul este foarte lung si cu siguranta nu se va decide pe zapada din Suedia. Sunt multi parametri care pot schimba ierarhiile – noile reguli, pneurile Michelin, dar daca simt ca pot castiga voi incerca sa o fac. Daca nu va fi cazul atunci voi face o cursa prudenta si voi incerca sa adun cat mai multe puncte in lupta pentru tilu.”

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top