Infrastructură

Cod galben de ninsori și viscol

Meteorologii au emis o atenţionare cod galben de ninsori şi viscol pentru șapte județe din țară. Urmează noi ninsori şi intensificări ale vântului, iar stratul de zăpadă va ajunge chiar şi la 15 centimetri în unele regiuni.

Capitala se află, începând de joi dimineaţa până vineri seară, sub o prognoză meteo specială care vizează precipitaţii predominant sub formă de ninsoare.

Citește șiDacia Duster Charisma – cât costă această nouă versiune

A fost emisă o atenţionare cod galben de ninsori şi viscol pentru judeţele Buzău, Vrancea, Galaţi, Vaslui, Bacău, Neamţ şi Iaşi. Acolo, de joi seară, de la ora 22:00 şi până vineri, la ora 12:00, va ninge şi se va depune strat consistent de zăpadă.

Vântul va atinge viteze de 65 km/h şi va fi viscol. Restul ţării va rămâne sub informare de vreme severă, tot până vineri, la amiază.

În București va începe să ningă în partea a doua a zilei spre seară. Ninsoarea moderată o estimăm, asociată cu un vânt moderat, rafale de 30-35 kilometri pe oră, dar și acelea de scurtă durată. Se va mai depune un strat de zăpadă comparabil cu ce a fost noaptea trecută

Redactia AutoExpert

Leave a Comment

*

Cele 7 finaliste European Car Of The Year 2026

După un an bogat în lansări și în evenimente, după ce ne-am bucurat in septembrie,…

o zi

BYD va deveni, la finalul lui 2025, lider mondial al vânzărilor de mașini electrice

Extinderea rapidă la nivel global a BYD, combinată cu contextul politic dificil şi înăsprirea reglementărilor…

o zi

ACEA: Înmatriculările Dacia în Europa au crescut cu 4,9% în primele 11 luni din 2025

Marca românească Dacia, parte a grupului francez Renault, a comercializat 48.517 mașini în luna noiembrie,…

6 zile

Angajații Dacia vor avea noi majorări salariale și prime în 2026

Sindicatele Automobile Dacia și administrația au ajuns la un numitor comun în negocierile cu privire…

7 zile

Record Renault electric: peste 1000 km fără încărcare. Consum mediu: 7,8 kWh/100 km

Un Renault electric care să consume 7,8 kWh/100 km, la o viteză medie de 102…

7 zile

MarineLife – locul în care pasiunea întâlnește profesionalismul în industria nautică de agrement din România

Imaginează-ți că achiziția unei ambarcațiuni ar fi la fel de simplă și predictibilă precum cumpărarea…

o săptămână