Renault Megane – Colecția nouă

Unii îi spun facelift, Renault îi spune Collection 2012. În esență vorbim despre un upgrade general al gamei Megane ce include, pe lângă obișnuitele restilizări la nivel de exterior, echipamente și motorizări noi.

Designerii Renault s-au ferit să modifice extensiv formele exteriorului și nu neaparat din rațiuni de costuri, cât datorită aprecierilor pozitive ale clienților legate de imaginea modelului original. Prin urmare, modificările aplicate pot fi încadrate în categoria detalii, cu o nouă formă a grilei și integrarea luminilor de zi cu tehnologie LED.

Versiunea coupe a primit ceva mai multă atenție, cu o nouă formă cu tentă sportivă a spoilerului spate. Rezultatul este un plus de personalitate la nivel gamei și o diferențiere estetică ceva mai clară între versiunile Hatchback, Estate și Coupe. Latura pragmatică a upgrade-ului Collection 2012 implică prezența unor sisteme noi de asistență dintre care se remarcă Visio System și Lane Departure Warning.

Scorul maxim obținut de Megane la testele de impact EuroNCAP certifică atenția acordată de Renault siguranței

Primul sistem se bazează pe o cameră video plasată în spatele oglinzii interioare ce monitorizează constant traficul de pe contrasens și alternează faza lungă cu faza scurtă pentru a oferi un maxim de vizibilitate fără a deranja participanții la trafic.

Am mai vorbit despre sisteme similare, iar avantajul pentru șoferii care conduc des pe timp de noapte este evident și justifică pe deplin costurile suplimentare. În cifre diferența de vizibilitate între faza scurtă și cea lungă este de 30 m raportată la 100 m pentru cea din urmă.

Lane Departure Warning este și el un sistem nou apărut în gama Megane ce atenționează șoferul atât vizual cât și acustic dacă mașina părăsește banda de deplasare fără semnal. Acest sistem îmbunătățește siguranța în special în cazul deplasărilor de lungă durată atunci când părăsirea neintenționată a benzii sugerează un nivel periculos de oboseală din partea șoferului.

În timp ce aceste două sisteme se află pe lista de dotări opționale, Renault oferă standard airbagurile frontale, laterale și tip cortină, sistemul ABS și centurile pretensionate. Scorul maxim obținut de Megane la testele de impact EuroNCAP certifică atenția acordată de Renault siguranței, rezultatul fiind la nivel cu modele compacte lansate și testate recent. Collection 2012 include și opțiuni noi în materie de motorizări dintre care se remarcă noul diesel 1.6 dCi/130 CP ce face parte din recent lansata gamă de motorizări cu indicativul Energy.

Cu ajutorul unui set de tehnologii derivate din F1, Energy dCi 130 este la momentul actual cel mai puternic motor din categoria 1.6 l pe fondul unui consum mixt de 4 l/100 km și emisii de CO2 de 104 g/km.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top