Comparatorul de preţuri al Concurenţei pentru carburanţi

Autorităţile, în special Consiliul Concurenţei, par hotărâte să limiteze puterea marilor companii petroliere de a scumpi carburanţii “peste noapte”. Va fi creată o bază de date cu preţurile din benzinării şi o aplicaţie pentru vizualizare.

Creşterea preţurilor la motorină şi benzină determinată de (re)introducerea supraaccizei de 7 eurocenţi pe litru ar putea avea până la urmă şi un final favorabil consumatorilor, în contextul în care scandalul provocat a forţat Guvernul să pregătească introducerea unui mecanism de monitorizare a preţurilor din benzinării, astfel încât românii să poată alege combustibilii auto cu cel mai bun raport preţ/calitate.

Încă din 2016, Consiliul Concurenţei atrăgea atenţia asupra necesităţii  creării unei baze de date şi a unei aplicaţii web/mobile pentru compararea acestor preţuri.

Bază de date pentru aplicaţii mobile

Pentru a stimula concurenţa prin preţ dintre operatorii economici, pe de o parte, dar şi pentru a asigura, în acelaşi timp consumatorului posibilitatea de a alege carburanţii cu cel mai bun raport calitate-preţ, instituţia consideră necesară crearea unei baze de date care să conţină lista tuturor companiilor care comercializează carburanţi, amplasarea geografică a benzinăriilor deţinute de fiecare, tipurile de carburanţi (benzină şi motorină) comercializate în fiecare benzinărie, preţurile la pompă practicate.

Pentru crearea acestei baze de date, în opinia Consiliului Concurenţei, Guvernul ar trebui să emită un act normativ prin care să oblige toate companiile care deţin benzinării active să furnizeze datele necesare, dar şi să transmită on-line (printr-un sistem pe bază de parolă) toate modificările efectuate la nivelul preţurilor carburanţilor, care să fie înregistrate în timp real (maxim 30 de minute de la modificare). Această bază de date urmează să constituie elementul central al unei aplicaţii web şi/sau al unei aplicaţii mobile cu acces gratuit din partea consumatorilor, prin care aceştia pot afla care sunt cele mai apropiate (ex: 10) benzinării, localizarea geografică şi preţurile oferite de acestea (eventual, în ordine crescătoare pentru a vedea care este compania cu cel mai mic preţ).

În acest mod, consumatorul ar avea posibilitatea de a alege, având la îndemână informaţii importante cu privire la oferta existenţă pe piaţă în zona geografică de interes pentru consumatorul respectiv.

Nu în ultimul rând, o astfel de bază de date ar fi utilă nu numai pentru consumatori, dar şi pentru Consiliul Concurenţei în exercitarea atribuţiilor de monitorizare a pieţei carburanţilor. De asemenea, accesul la această bază de date al altor instituţii (ex: Ministerul Energiei) ar putea constitui o sursă importantă de informaţii utile pentru elaborarea analizelor din activitatea specifică a acestora.

Primul pas a fost deja făcut, Guvernul aprobând, în 2017, un Memorandum privind crearea sistemului de monitorizare a preţurilor.

Pasul următor aparţine Concurenţei care va realiza comparatorul, un instrument asemănător celui lansat cu succes pentru produse alimentare, în 2016.

 

Citeşte articolul integral pe www.floteauto.ro

Adaugati comentariu