Concepte mari pentru cei mici

Designerii de la Volvo Cars și-au reimaginat modul în care siguranţa copiilor ar putea fi asigurată şi mai bine în mașini, în viitor. Au rezultat două abordări: una clasică, iar cealaltă… mobilă. Ambele variante au pornit de la întrebarea: cum s-ar putea face viața mai ușoară pentru părinți și mai sigură pentru copiii lor, atunci când vine vorba de experiența scaunelor destinate celor mici?

Pentru abordarea clasică atenția a fost concentrată pe trei beneficii cheie pentru siguranţa copiilor. Primul s-a referit la facilitarea așezării și scoaterii copilului din scaun din punct de vedere ergonomic și al confortului. Apoi, securizarea locului de ședere orientat spre spate pentru a se afla permanent în aria vizuală a şoferului sau pasagerului din spate. Și, desigur, este important să aibă suficient spațiu de stocare pentru accesoriile vitale copilului cum ar fi scutece, biberoane, șervețele umede etc.

Iar conceptul rezultat îi permite părintelui să rotească scaunul în sens contrar acelor de ceasornic, atunci când așează copilul și apoi să blocheze scaunul într-o poziție spre partea din spate a mașinii. Conceptul prevede și locuri pentru obiectele mici lângă scaun și un spațiu de depozitare dedesubt pentru scutece, pături sau alte obiecte mari și suficient spațiu pentru un sac de umăr în partea din față a acestuia. De asemenea, oferă o funcție care ajută copiii mici să doarmă și să se aplece în siguranță înapoi. Aceasta are la bază conceptul principal al Volvo: copiii mici trebuie să călătorească orientați către spatele mașinii până la o vârstă cât mai înaintată posibil (cel puțin până la trei sau patru ani). Acest lucru se datorează în primul rând lipsei de forță musculară în zona gâtului copiilor mici și a dimensiunii și greutății disproporționate a capului în raport cu corpul.

În general, scaunele auto pentru copii sunt voluminoase, greu de manevrat și obositoare atunci când sunt montate. Practic, acesta este motivul pentru care suedezii au gândit și un concept de scaun gonflabil pentru cei mici folosind tehnologii inovatoare.

Mai multe detalii aici

Doinita Stanciu

Leave a Comment

*

Cel mai eficient motor termic vine din China

Constructorul auto chinez Geely marchează un nou moment de referință în dezvoltarea motoarelor cu combustie…

6 ore

Așa arată interiorul noului Mercedes-Benz Clasa C

Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…

24 de ore

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

2 zile

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

2 zile

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

2 zile

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână