Industrie auto

Consiliul European a acceptat o reducere a pretențiilor privind nomele Euro 7

Așa cum ați aflat deja de la AutoExpert, mai multe țări europene au solicitat Consiliului European măsuri mai puțin drastice în privința normelor Euro 7. Astăzi, oficialii au fost de acord, iar problema va fi tranșată de Parlamentul European.

Spania, care deține președinția prin rotație a Uniunii Europene, a prezentat comisarilor europeni o soluție de compromis cu privire la noile norme de depoluare adoptate deja de oficialii europeni și care ar fi trebuit să intre în vigoare în vara anului 2025. Propunerea ibericilor, susținută de mai multe state, prevede menținerea condițiilor de testare existente și la standardul Euro 6, păstrarea limitelor de emisii pentru mașini și autoutilitare și noi valori, mai permisive, pentru camioane și autobuze.

Ținând cont de temele evidențiate atât de producătorii auto europeni cât și de principalele state în care se află facilități de producție a mașinilor, Comisia Europeană a decis să accepte menținerea condițiilor de testare și păstrarea limitelor de emisii pentru mașini și autoutilitare la nivelul Euro 6 și noi valori, mai permisive, pentru camioane și autobuze. Totodată, au fost stabilite noi limite pentru particulele provenite de la sistemul de frânare și anvelope.

Ca urmare a noii decizii, Consiliul European, Parlamentul European și Comisia Europeană vor trebui să negocieze un nou acord final cu privire la reglementările Euro 7.

„Credem că, prin această propunere, am obținut un sprijin larg, un echilibru al costurilor generate de investițiile producătorilor auto și o îmbunătățire a beneficiilor pentru mediu derivate din acest regulament”, a declarat spaniolul Hector Gomez Hernandez, ministru interimar al industriei, comerțului și turismului.

De asemenea, ministrul italian al Industriei, Adolfo Urso, consideră că „noul regulament face posibilă protejarea lanțului de aprovizionare al producătorilor cu volum mic, (…) precum Ferrari, Lamborghini, Maserati, simboluri ale «Made in Italy» care produc aproximativ 50.000 de mașini pe an”.

Uniunea Europeană a înăsprit progresiv limitele de emisii ale vehiculelor rutiere de pe teritoriul său încă de la primul set de reglementări, cunoscut sub numele de Euro 1, în 1992.

– EURO 7: Normele europene de deplouare ar putea fi relaxate

Robert Stan

Leave a Comment

*

Cel mai eficient motor termic vine din China

Constructorul auto chinez Geely marchează un nou moment de referință în dezvoltarea motoarelor cu combustie…

7 ore

Așa arată interiorul noului Mercedes-Benz Clasa C

Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…

o zi

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

2 zile

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

2 zile

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

2 zile

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână