Eco

+20%: cu atât va crește densitatea energetică a bateriilor EV Panasonic până în 2030

Panasonic preconizează că bateriile lor vor avea densitatea energetică mai mare cu 20% până în 2030.

Panasonic se așteaptă să crească cu o cincime densitatea energetică pentru bateriile pentru vehicule electrice până în 2030. Declarația a fost făcută de directorul tehnic al companiei într-un interviu acordat Reuters.

Interviul a precedat anunțul companiei de a construi în Kansas City cea mai mare fabrică de baterii din lume.

Creșterea densității energetice – practic, creșterea cantității de energie stocată într-un volum dat – este o prioritate pentru producătorii de baterii. Aceasta ar permite creșterea autonomiei pentru vehiculele electrice fără a crește fizic dimensiunea pachetului de baterii. De asemenea, ar permite producătorilor de automobile să instaleze pachete mai mici fără a fi afectată autonomia.

Panasonic intenționează să obțină creșterea densității de energie cu ajutorul unui nou amestec de aditivi care ar permite celulelor individuale ale bateriei dintr-un pachet să funcționeze la o tensiune mai mare fără efecte negative, a declarat Shoichiro Watanabe de la Panasonic în cadrul interviului.

Studiu practic pentru densitatea energetică

Watanabe a declarat că Panasonic plănuiește să își atingă obiectivul “pe parcursul mai multor ani”, dar nu a precizat când va începe să producă celule de baterii cu noii aditivi. Dacă va fi atins, un câștig de 20% în ceea ce privește densitatea energetică s-ar traduce probabil în 900 de Wh/l, comparativ cu 750 Wh/l pentru cea mai avansată celulă actuală a Panasonic, potrivit Reuters.

Panasonic este principalul furnizor de baterii al Tesla. Divagând un pic, creșterea de 20% a densității energetice s-ar traduce printr-o creștere a autonomiei lui Model S Long Range de la 652 la 782 km. Asta, dacă s-ar păstra dimensiunile actualului pachet de baterii. Sau, dacă s-ar urmări păstrarea autonomiei actuale, s-ar putea micșora greutatea bateriilor de la 635, la 530 kg. Sigur, sunt aproximări teoretice, dar ne ajută să ne facem o idee.

Pentru mulți nu pare un progres impresionant. Dar să ținem minte că ”până în 2030”, nu înseamnă în 2030. În plus, e posibil ca alte tehnologii să evolueze mai repede decât cea Li-Ion.

Bogdan Grigorescu

Leave a Comment

*

Interesul europenilor pentru masinile electrice atinge niveluri record: Ce dezvaluie noul sondaj european

Tranziția către o mobilitate sustenabilă nu mai este doar un concept teoretic discutat la nivel…

o oră

(A) Anvelope noi versus second hand: alege informat

Să dăm cărțile pe față: nimeni nu vrea să cumpere un cauciuc uzat în adevăratul…

o oră

BMW dezvoltă împreună cu Rimac noua generație de baterii pentru i7 facelift

BMW și Rimac Technologies colaborează pentru dezvoltarea unei noi generații de baterii destinate modelului electric…

3 ore

Noul Leapmotor B03X debutează oficial în China

Producătorul chinez Leapmotor a prezentat în China noul model electric A10 (sau B03X pentru piața…

o zi

Cât consumă în realitate Dacia Logan Eco-G 120?

Am scos la plimbare noua Dacia Logan Eco-G 120, cu transmisie manuală. Printre alte teste…

2 zile

(A) Cum îți îmbunătățești experiența la volan cu o navigație auto performantă

Sunt momente în care condusul devine mai mult decât un simplu drum dintr-un punct în…

2 zile