Cruze hatchback va fi lansat la Geneva

Modelul de serie Cruze hatchback va fi lansat în premieră mondială la ediţia cu numărul 81 a Salonului Auto Internaţional de la Geneva, în perioada 3 – 11 martie.

În decembrie anul trecut Chevrolet a câştigat pentru prima dată Campionatul Mondial de Turisme. Succesul înregistrat de Chevrolet în WTCC a dovedit potenţialul dinamic şi calităţile modelului Cruze, în timp ce lansarea noii versiuni hatchback cu 5 uşi, pe lângă cea sedan, este o altă dovadă a intenţiei Chevrolet de a îmbunătăţi raportul calitate-preţ. O versiune de prezentare a autovehiculului compact al Chevrolet a fost expusă la Salonul Auto de la Paris în septembrie, anul trecut, şi a fost primită cu căldură.

Lansarea noului Cruze hatchback reprezintă un pas critic în Europa, conform lui Wayne Brannon, Preşedinte şi Director Executiv al Chevrolet Europe. „Modelele hatchback joacă un rol critic pe multe pieţe. În total, segmentul de autovehicule compacte din Europa reprezintă aproximativ un sfert din piaţa totală, în timp ce modelele hatchback reprezintă aproximativ 65% din acel volum. 

„Noul Cruze hatchback întăreşte dorinţa Chevrolet de a fi considerată una dintre principalele mărci din Europa şi este un autovehicul care are un raport calitate-preţ mai bun decât al unor concurenţi mai cunoscuţi.”

Cu linia atractivă şi impetuoasă a acoperişului, specifică modelelor coupe, şi cu consolele scurte în faţă şi spate, noul Cruze hatchback are acelaşi dinamism în ceea ce priveşte postura ca şi varianta sedan şi poate fi recunoscut instantaneu.

Şi această versiune beneficiază de aceeaşi senzaţie de stabilitate a caroseriei în timpul rulării, fiind construită pe baza noului sistem de structură monococă, acesta fiind completat prin reglarea finală a componentelor şasiului. Sistemul cu structură monococă este utilizat pentru niveluri ridicate de stabilitate şi soliditate. Într-adevăr, Chevrolet Cruze este un autovehicul pe gustul multor şoferi din Europa, lucru dovedit de vânzările înregistrate pe multe pieţe şi de faptul că, în 2010, vânzările au depăşit toate estimările.

Volumul de încărcare al variantei Cruze hatchback este de aproape 400 de litri, autovehiculul fiind prevăzut cu scaune spate fracţionabile 60/40. Noul Chevrolet Cruze hatchback cu cinci uşi va fi pus în vânzare în Europa la jumătatea anului 2011, iar preţurile vor fi anunţate cu puţin timp înainte de data lansării.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top