Cum funcționează sistemul Mercedes MBUX de generația a doua în noul S-Class

Mercedes S-Class W223 MBUX system 2020

Mercedes a prezentat astăzi în detaliu cum funcționează cum funcționează sistemul Mercedes MBUX de generația a doua în noul S-Class W223.

Sistemul MBUX a debutat în 2018 în gama compactă și acum Mercedes trece deja la a doua generație. Acesta va debuta în premieră pe noul Mercedes S-Class în septembrie. Ca un preambul la prezentarea oficială, Mercedes a făcut o demonstrație despre cum funcționează noul sistem multimedia.
Acesta are un procesor foarte puternic de 16 GB RAM iar informația este stocată pe un SSD de 320 GB.
Standard, ecranul sistemului multimedia este de tip TFT ca la toate modelele din industrie. Opțional poate fi comandat un ecran OLED cu o rezoluție de excepție 1.888 x 1.728 pixeli care oferă o vizibilitate și acuratețe splendide și care nu sunt influențate de razele de soare.

Toate informațiile neoficiale pe care le-am preluat și noi anunțau cel mai mare ecran din industrie de 20 inci. În cele din urmă informațiia nu s-a confirmat și indiferent că e vorba de ecranul standard sau de cel opțional OLED, dimensiunea este aceeași, de 12,8 inci. Este însă primul ecran portret din istoria lui Mercedes șși acesta va fi implementat în viitorși pe alte modele Mercedes.

Mercedes anunță că sunt cu 27 mai puține butoane fizice decât la fosta generație în special pentru că aproape toate comenzile climatizării au devenit tactile.
În privința ergonomiei climatizării, Mercedes i-a copiat pe cei de la Volvo, astfel că indiferent de configurația meniurilor de pe ecran, comenzile tactile ale climatizării rămân vizibile tot timpul la baza ecranului.

Singura comandă fizică la climatizare a rămas butonul pentru viteza aerului situat la baza ecranului. Dealtfel, aici sunt situate singurele butoane fizice rămase.
În dreapta jos este butonul de volum al instalației audio iar în stânga jos butonul de acces pentru modurile de rulare.

Submeniurile sunt similare ca grafică și organizare cu cele de la  prima generație MBUX cu mențiunea că datorită formatului portret al ecranului, acestea pot fi afișate pe două linii.

Mercedes S-Class W223 MBUX system 2020

Complet nouă este și modalitatea de autentificare a utilizatorilor. Aceasta se poate face clasic printr-un cod PIN, dar și prin recunoaștere facială (opțional, 2 camere montate în displayul virtual al indicatoarelor de bord recunoaște fața) și recunoaștere vocală.
Până la 7 profile diferite pot fi înregistrate.

Mercedes nu anunță și diagonala indicatoarelor de bord virtuale dar șoferul va putea alege între patru teme diferite (Discreet, Sporty, Exclusive și Classic) și trei moduri de afișaj (Navigation, Assistance, Service).
Modul Exclusive a fost introdus în premieră la noul S-Class și are o grafică retro care se potrivește cu stilul elegant al mașinii. Indicatoarele de bord virtuale sunt afișate în format 3D dar aceasta nu mai este o noutate în industrie fiind introdusă de Peugeot.

Nou este și head-up displayul care este disponibil în două versiuni. Versiunea de top vine și cu realitate augmentată și în cazul introducerii unei destinații de navigație, pe head-up display apar săgeți coloarate care îți arată exact ce drum să urmezi. Este un lucru foarte practic mai ales în intersecțiile cu multe căi de acces unde săgețile indicatoare oferă precizie maximă.

Mercedes se laudă că a doua generație a sistemului multimedia MBUX înțelege 27 limbi, că poate comunica pe mai multe teme decât în trecut și că este posibil chiar și dialogul cu o persoană reală.
Rămâne de confirmat la primul test deoarece prima generație nu înțelegea absolut deloc denumirile de străzi în limba română din București.

Noul sistem multimedia permite și comanda încălzirii, ventilării sau a masajului din scaune prin control vocal. Iar de exemplu, trapa poate fi deschisă printr-un singur gest cu mâna.

Mercedes S-Class W223 MBUX system 2020

Dacă se comandă sistemul MBUX Entertainment spate, atunci se livrează două ecrane tactile în spătarele scaunelor față și o tabletă în cotieră de pe care se poate accesa sistemul MBUX.

Dacă pasagerul de pe bancheta din spate dorește să afișeze meniul de pe ecranul său pe ecranul central, acest lucru se face foarte simplu ca atunci când muți niște iconițe pe smartphone. Astfel, dacă pasagerul spate programează o destinație de navigație pe ecranul din spate o opate transfera aproape instantaneu pe ecranul central.

Adaugati comentariu