Cum pot fi dezvoltate afaceri auto în mediul rural

Zeci de antreprenori au reuşit în ultimii ani să obţină fonduri europene pentru demararea unor mici afaceri auto la sate. Finanţările sunt disponibile din 2015 şi, cel mai important, nu presupun cofinanţări din partea beneficiarilor.

Pentru înfiinţarea, dezvoltarea sau diversificarea afacerilor non-agricole în mediul rural, antreprenorii au la dispoziţie, în fiecare an, fonduri europene acordate în cadrul Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Deşi marea majoritate a finanţărilor sunt solicitate pentru construirea pensiunilor agroturistice, există şi numeroase cereri pentru demararea unor afaceri în domeniul auto, precum ateliere de reparaţii, vulcanizări sau spălătorii. O parte dintre fonduri pot fi utilizate şi pentru achiziţia utilitarelor.

De altfel, proiectele din sectorul serviciilor pentru populaţia din mediul rural, în care se încadrează micile business-uri auto, au fost creditate până acum, cu cea mai mare notă în cadrul selecţiei, 40 puncte.

 

Citeşte continuarea pe www.floteauto.ro

Adaugati comentariu