CUPA DACIA 2022: Noi piloți pe rampa de lansare către performanță

A 16-a ediție a celei mai longevive competiții monomarcă din România- Cupa Dacia - a adus și în 2022 o serie de noutăți prin prisma regulamentului sportiv, dar și ca participare.

Cupa Dacia își respectă blazonul și motto-ul  – „start în motorsport – aleargă românește!” – și lansează și în 2022 noi piloți pe prima scenă a automobilismului național.

Foto: SIMCAT
Foto: SIMCAT

Deși la primele etape prezența la start a fost mai redusă, decât în alți ani – tendință consemnată la nivelul întregului campionat – ediția 2022 își revine treptat, pentru a patra etapă, Raliul Bucovinei (17-18n iunie) fiind înscrise șapte echipaje.

După un început mai timid se pare că media s-a stabilizat la șase echipaje pe fondul unei scăderi generale a tuturor concurenților din clasa RC5 Nat. Economic se resimte un recul la nivelul concurenților cu bugete mici. Lucru vizibil la un debut de campionat mai chinuit la Baia Mare, și nu doar la Cupa Dacia. Introducerea acestui raliu în calendar a fost o idee bună, dar nu la început de campionat, pentru că vremea a fost la fel de imprevizibilă ca și la Brașov, cu ninsoare pe Gutâi. Afluxul de concurenti one-event și spectatori a fost clar mai mic decât eram obișnuiți să avem la prima etapă, plus impactul asupra bugetului, fiind nevoie de anvelope de iarnă și o echipare corespunzătoare, nu doar pentru concurenți, dar și pentru organizatori, oficiali, servicii ambulanță etc.” George Grigorescu – organizatorul Cupei Dacia.

Noutăți tehnice și sportive Cupa Dacia 2022

Din punct de vedere tehnic nu sunt multe noutăți, la start fiind acceptate atât automobilele Sandero Cup în varianta Evo cât și Logan Cup, ca și până acum, cu singurul amendament că de anul acesta modelele Sandero vor beneficia de introducerea unui autoblocant pentru transmisie ceea ce va ridica și mai mult performanța acestui model.

Foto: SIMCAT
Foto: SIMCAT

Până acum organizatorul nu a luat o decizie privind momentul când acest sistem va fi introdus, scopul fiind ca majoritatea să beneficieze in corpore de acest update.

De asemenea, s-a căutat un furnizor care să poată asigura toate kit-urile necesare, precum și piese de schimb, service și întreținere.

Din punct de vedere sportiv însă regulamentul 2022 vine cu o clarificare în privința modalității de punctare. Astfel, pentru clasamentul fiecărei etape concurenții punctează conform regulamentului CNRB, la care se adaugă punctele bonus oferite de organizator participanților pentru a încuraja participarea la cât mai multe etape și puncte pentru primii trei clasați în Power Stage.

Pentru cele 8 raliuri care fac parte din calendarul Cupei Dacia 2022 punctele bonus se acordă astfel: pentru etapa 1 și 8 se acordă câte 12 puncte bonus, iar pentru etapele 2-7 câte 4 puncte bonus.

În mod excepțional pentru a treia etapă – Raliul Sibiului (15-16 iulie, macadam) se vor acorda 8 puncte bonus pentru participare.

Pentru întocmirea clasamentului final se vor lua în considerare cele mai bune n-2 rezultate, unde n=8 (cele 8 raliuri din calendar). În situația în care se scad două, cele mai slabe rezultate ale unui concurent, acestea vor fi de pe suprafețe diferite și nu se pot scădea pentru neparticipare etapele cu coeficinet 1,2.

ETAPA 1 – Raliul Marmureșului (8-9 aprilie, asfalt, coeficient 1)

Raliul Baia Mare o etapă în întregime de asfalt a venit cu o serie de premiere pentru Cupa Dacia.

Pentru prima dată Cupa Dacia are un suport din partea rețelei comerciale Dacia printr-un sprijin financiar din partea Auto Becoro din Baia Mare, agent Dacia, care a contribuit la fondul de premiere al competiției.

Această contribuție a completat premiile deja existente printre care vaouchere pentru echipament sportiv oferite de GT2i.

Foto: SIMCAT
Foto: SIMCAT

Prima etapă a consemnat și prima premieră sportivă, debutul în Cupa Dacia al tânărului pilot de numai 16 ani, Sebastian Scîrleț. Acesta a debutat cu victorie pe prima probă specială a raliului și a încheiat cu victorie la Cupa Dacia, în condițiile în care principalul favorit, Victor Supuran, a abandonat.

Evoluția sportivă a concurenților Cupei Dacia a fost îngreunată de condițiile meteo schimbătoare, situație care a dus la scurtarea raliului, respectiv la înjumătățirea punctelor acordate, conform Regulamentului CNRB.

Clasament Cupa Dacia Etapa 1 Raliul Maramureșului

Loc Echipaj Mașină Puncte Power Stage Bonus Total Etapă
1 S.Scîrleț/ E. Zamfirache Dacia Sandero 15 3 12 30
2 M. Crișan/ V. Valenaș Dacia Logan 12 2 12 26
3 V. Supuran/ M. Suspuran Dacia Sandero 0 0 12 12

 

„Ca urmare a scurtării raliului se aplică prevederile regulamentului CNRB acordându-se jumătate din punctaj. Cele trei echipaje prezente la start acumulează însă punetele bonus în întregime, câte 12 puncte bonus, aferente startului la prima etapă.De remarcat a fost și evoluția sigură a debutantului Crișan, care pleacă acasă și cu trofeul Cupa Dacia Start (oferit piloților care concurează cu modelul Logan).Salutăm susținerea Cupei de către Auto Becoro Baia Mare, agent Dacia cu premii in bani. Acestea completează premiile în vouchere pentru echipament GT2i”. George Grigorescu

 

ETAPA 2: Raliul Harghitei (29-30 aprilie, asfalt, coef. 1)

A doua etapă a Cupei Dacia din 2022 a reprezentat o revenire la normalitate. Cu un raliu bine organizat și fără întreruperi concurenții înscriși la start au putut evolua la adevărata lor valoare.

George Grigorescu îl remarca plin de entuziasm la finalul etapei pe Dragoș Ghigolea aflat la debut în Cupa Dacia:

 „Remarcăm debutul în Cupa Dacia a lui Ghigolea cu un model Sandero „Evo” model ce beneficiază de toate evoluțiile, echipajul fiind încă în faza de adaptare. De asemenea, l-am remarcat și pe Teodor Dănilă care vine cu noi ambiții în acest sezon având și avantajul unui copilot foarte experimentat în persoana „simpaticului” Gheorghe „Mitică” Dumitru.” George Grigorescu.

Gheorghe „Mitică” Dumitru (centru) revine în cockpit de data aceasta alături de Teo Dănilă
Gheorghe „Mitică” Dumitru (centru) revine în cockpit de data aceasta alături de Teo Dănilă. Foto: SIMCAT

Odată cu această etapă „favoritul” Victor Supuran și-a reintrat în drepturi câștigând atât Power Stage cât și etapa și acumulănd maximum de puncte. De asemenea, Scârleț a avut din nou o evoluție bună, din păcate marcată de un abandon tehnic, o defecțiune depistată tîrziu și care l-a făcut să ia în ziua a doua startul în regim Super Rally. Dar autor al unui pilotaj sigur, el a recuperat din timpul pierdut ca urmare a penalizării și a încheiat pe locul 4 preluând șefia clasamentului în Cupa Dacia.

Clasament Cupa Dacia Etapa 2 Raliul Harghitei

Loc Echipaj Mașină Puncte Power Stage Bonus Total Etapă
1 V. Supuran/ M. Supuran Dacia Sandero 30 5 4 39
2 I. Dănilă/ D. Gheorghe Dacia Sandero 24 3 4 31
3 D. Gugu/ M. Stanciu Dacia Sandero 21 2 4 27
4 S.Scîrleț/ E. Zamfirache Dacia Sandero 19 4 4 27
5 D.Ghigolea/ M. Popescu Dacia Sandero 17 4 21
6 M. Crișan/ V. Valenaș Dacia Logan 15 1 4 20

 

Victor Supuran secondat de fratele său – Dacia Sandero Cup. Foto: SIMCAT

 

ETAPA 3: Raliul Argeșului (20-21 mai, asfalt, coef. 1)

A treia etapă a sezonului și totodată a treia etapă de asfalt a reprezentat confruntarea concurenților cu faimosul Trnafăgărășan. Probele speciale lungi au necesitat o bună dozare a efortului, dar și o mai mare grijă în conservarea performanțelor anvelopelor și a frânelor.

Un raliu complicat din punct de vedere tehnic, marcat și el de întreruperi ca urmare a ieșirilor în decor, dar care, ca de obicei a pus în valoare talentul pilotului și coeziunea echipajului.

Foto: SIMCAT

Raliul a început cu o premieră, la shakedown în cockpitul Sandero Cup a luat loc și Ing. Ion Neguț, șeful de proiect al Sandero Cup din cadrul Renault Technologies Roumanie – Titu.

Raliul a consemnat și revenirea în competiție a piloților R. Ungureanu și S . Cimpoeșu.

Rezultatul final a fost influențat de excesul de optimism al lui Victor Supuran, chiar pe finalul raliului, în condițiile în care conducea detașat în clasament. El a ieșit în decor făcând cadou victoria lui Teodor Dănilă aflat până în acel moment pe locul secund.

Clasament Cupa Dacia Etapa 3.

Loc Echipaj Mașină Puncte Power Stage Bonus Total Etapă
1 I. Dănilă/

D. Gheorghe

Dacia Sandero 30 4 4 38
2 S.Scîrleț/ E. Zamfirache Dacia Sandero 24 5 4 33
3 D.Ghigolea/ M. Popescu Dacia Sandero 21 1 4 26
4 R. Ungureanu/ A. Maluțan Dacia Sandero 19 3 4 26
5 S. Cimpoeșu/ O. Bostan Dacia Sandero 17 2 4 23
6 F. Popescu/

D. Badea

Dacia Sandero 15 4 19
7 M. Crișan/

F. Valenaș

Dacia

Logan

13 4 17

 

Următoarea etapă: Raliul Bucovinei (17-18 iunie, asfalt)

Pentru cea de-a patra etapă care se desfășoară tot pe asfalt, Raliul Bucovinei având 122,7 km de probe de clasament s-au înscris șase concurenți în Cupa Dacia.

Clasament Cupa Dacia după 3 etape

  1. Scîrleț 90 puncte
  2. Dănilă 69 puncte
  3. Crișan 63 puncte
  4. Supuran 51 puncte
  5. Ghigolea 47 puncte
  6. Gugu 27 puncte
  7. Ungureanu 26 puncte
  8. Cimpoeșu 23 puncte
  9. Popescu 19 puncte
Foto: SIMCAT

 

Adaugati comentariu