Curb, prototipul crossover Hyundai

Centrul de design Hyundai din California şi Hyundai Motor America au anunţat premiera mondială a prototipului Hyundai Curb, în cadrul unei conferinţe de presă la Salonul Auto Internaţional de la Detroit.

Curb este un model de tip Urban Activity Vehicle (UAV) compact, pentru generaţia următoare de clienţi Hyundai. Curb este de asemenea o platformă de testare pentru viitoarele tehnologii Hyundai Blue Link şi conectivitate auto.

Inspiraţia pentru modelul Curb a venit din nevoia de a dezvolta limbajul de design Hyundai “forme sculpturale fluide”, pentru cumpărătorii mai tineri. Designerii Hyundai si-au propus să creeze un autovehicul ce integreaza numeroase tehnologii, adecvate mediului urban, dinamic. 

Designul exterior
Designul modelului Curb atrage la început prin geamurile care se prelungesc spre capota motorului şi o învăluiesc, acoperind montanţii A. Sub sticlă se află cadre structurale, iar panourile de sticlă sunt aplicate ca un scut.

Farurile şi lămpile de poziţie subţiri şi elegante sunt adâncite în autovehicul, creând iluzia că sunt conectate la compartimentul motorului sau la interior. Pentru a completa imaginea de autovehicul „puternic din punct de vedere tehnologic”, designerii au adăugat jante de 22 inch, cu cinci spiţe şi pneuri Michelin cu un model de bandă de rulare personalizat de culoarea şofranului, pentru a se asorta cu interiorul. 

Conectivitate avansată
Tema interiorului este conectivitatea, din acest motiv informaţia pătrunde fără întreruperi din exterior spre interiorul modelului Curb. Un ecran acrilic de dimensiuni mari, cu zone multiple, permite transferul informaţiei între pasageri, extinzându-se de la cadrane către comenzile de pe consola centrală şi panoul de instrumente, până la bancheta din spate. 

Tehnologia BLUE LINK Hyundai
Funcţia de transmitere a poziţiei Blue Link va trimite poziţia autovehiculului Curb membrilor selectaţi de pe site-urile de socializare. Procesul începe prin adăugarea adreselor de e-mail ale prietenului în website-ul Blue Link de transmitere a poziţiei. Apoi, şoferul îşi poate informa prietenii că este pe drum prin comunicarea unui mesaj de transmitere a poziţiei de la bordul autovehiculului Curb. 

Motorul Gamma cu cilindree de 1,6 litri
Modelul Curb este propulsat de un motor supraalimentat cu patru cilindri şi cilindree de 1,6 litri, cu injecţie directă de benzină (GDI), disponibil cu transmisia Direct Shift Gearbox (DSG). Această motorizare dezvoltă o putere de 175 CP.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top