Cureaua de alternator

Cureaua de alternator transmite mişcarea de rotaţie de la arborele cotit la alternator, dar şi la alte subansambluri ale motorului, cum sunt pompa de apă şi, eventual, ventilatorul.

Cureaua are o durată de viaţă cuprinsă între 20.000 şi 50.000 km, în funcţie de calitatea materialelor din care este realizată. Pe parcursul funcţionării motorului, cureaua se lărgeşte şi trebuie verificată periodic pentru a-i regla întinderea sau pentru a o înlocui când prezintă primele semne de deteriorare. 

Pentru o bună funcţionare a instalaţiilor motorului cureaua trebuie să fie menţinută în stare de întindere optimă. Întinderea curelei se poate verifica cu uşurinţă de orice automobilist prin apăsarea cu degetul şi măsurarea cu o riglă a săgeţii curelei, care, în condiţii normale de funcţionare, trebuie să fie cuprinsă între 8 şi 12 mm. 

O curea cu săgeată mai mică (sub 8 mm) este întinsă exagerat de mult şi va fi solicitată suplimentar la efortul de întindere, uzându-se mult mai repede, dar va produce şi uzura prematură a rulmenţilor sau a bucşilor de la pompa de apă, de la ventilator şi de la alternator. O curea cu săgeată mai mare (peste 12 mm) este slăbită şi va patina, neasigurând turaţiile de lucru corespunzătoare la celelalte subansambluri pe care le roteşte. 

Ca urmare, cureaua patinând pe fuliile de antrenare, alternatorul nu va mai debita suficient curent în instalaţia electrică, iar ventilatorul şi pompa de apă nu vor mai răci corespunzător motorul, acesta se va putea supraîncălzi peste temperatura normală de lucru şi se va putea defecta. Este nevoie de un simplu control vizual pentru a depista cureaua care prezintă desprinderi ale fibrelor textile sau ale materialului cauciucat şi care trebuie înlocuită. 

Operaţiunea de înlocuire a curelei de ventilator se poate executa şi de unii automobiliştii dacă posedă cunoştinţele mecanice şi sculele necesare, dar, întrucât manopera nu este prea costisitoare, este bine s-o faceţi într-un atelier pentru a regla corect întinderea ei.

Menţinerea unei curele uzate pe motor (din neglijenţă) poate duce chiar la distrugerea ei pe timpul unui rulaj mai lung şi, dacă vă veţi afla în afara unei localităţi, veţi fi nevoiţi să alergaţi mulţi kilometri pentru obţinerea unei curele noi şi găsirea unui atelier service pentru remedierea defecţiunii.  

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top