Custom off-road by BGS Motorsport

După mai mulți ani de implicare în competițiile de off road, cei de la BGS au de ceva timp și o divizie sportivă, ce are ca scop promovarea și creșterea nivelului competițional în acest domeniu.

Pentru a face acest lucru posibil, în curtea celor de la BGS și-a făcut apariția un monstru dedicat clasei extrem, care ne-a stârnit și nouă curiozitatea de a-l vedea mai în detaliu.  Mașina a fost construită în State și are o valoare aproximativă de 70.000 euro, iar fabricarea sa artizanală a ținut cont de specificațiile BGS, pentru ca mașina să se preteze cât mai bine la  traseele și tipul de teren de la noi.

Mașina are o caroserie tubulară acoperită cu panouri de aluminiu, este echipată cu troliuri Superwinch de competiție pe față și pe spate. Motorul LS3 este un V8 de 6.2 litri de origine Chevrolet, ce produce 630 CP/850 Nm și este cuplat la o cutie de viteze automată TH3, cu trei trepte, ambele componente fiind special dezvoltate pentru competiții. 

Pentru că transmisia este foarte importantă la o astfel de mașină, punțile rigide sunt de tipul Dana 60, ambele fiind directoare, cu sistem de direcție hidraulic. Pentru ca cea mai mare parte din putere să ajungă la roți, diferențialul față este autoblocant, iar pe spate este blocat tot timpul. Raportul de demultiplicare în punți este de 5.13:1. 

Anvelopele Interco sunt de tip Bogger și au fost modificate pentru a fi și mai agresive, iar dimesiunea lor sunt diametrul de 45 inch și lățimea de 19 inch. Roțile sunt echipate cu sistem beadlock, care le permită să ruleze cu presiuni foarte mici în anvelope, la nevoie chiar 0,5 atm. Suspensia este de tipul four-link și este echipată cu amortizoare heavy-duty ORI, iar de ceea ce este în stare să facă, vedeți deja în foto.  

Monstrul de la BGS are o lățime totală de 220 cm și a fost văzut live de public la prima ediție a Cupei BGS, ce a avut loc la Brașov între 29 Aprilie – 1Mai.

Adaugati comentariu