Dacia a livrat modelul Spring cu numărul 10.000

Dacia România a livrat modelul Spring cu numărul 10.000 unui client din București. 

Bogdan Luca din București a devenit posesorul celui de-al 10.000-lea vehicul Dacia Spring vândut pe piaţa din România. Autoturismul, de culoare albă, afișând noua identitate vizuală a mărcii Dacia, a fost achiziționat prin intermediul programului de reînnoire a parcului auto național, Rabla Plus.

10.000 de clienți pentru modelul electric Dacia Spring

Dacia Spring este liderul detașat al pieței vehiculelor electrice din România, deținând în prezent peste 50% din vânzările acestui segment.

„Atingerea bornei de 10.000 de unități livrate reprezintă o confirmare a succesului înregistrat de primul model electric al mărcii Dacia. Oferind cea mai accesibilă soluție de mobilitate electrică de pe piață, Spring contribuie din plin la democratizarea segmentului vehiculelor cu emisii zero”, a declarat Mihai Bordeanu, Director General Automobile Dacia.

De la lansarea sa, în toamna anului 2020, Dacia Spring a înregistrat peste 110.000 de comenzi la nivel internațional, aproape 70.000 dintre acestea fiind deja livrate clienților din 30 de țări, marea majoritate din Europa. La sfârșitul lunii noiembrie, cele mai multe vehicule Dacia Spring erau înmatriculate în Franţa (aproape 29.000 de unităţi) și Germania (peste 14.000 de unităţi).

Dacia Spring folosește un motor electric de 45 CP și 125 Nm alimentate de o baterie Li-Ion de 27,4 kWh. Autonomia oficială este de 230 km, iar chargerul rapid opțional permite încărcări cu maxim 30 kW.

Via Dacia

Dragoș Băltățeanu

Leave a Comment

*

Cel mai eficient motor termic vine din China

Constructorul auto chinez Geely marchează un nou moment de referință în dezvoltarea motoarelor cu combustie…

13 ore

Așa arată interiorul noului Mercedes-Benz Clasa C

Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…

o zi

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

2 zile

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

2 zile

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

3 zile

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână