Dacia, cotă de piață mai mare decât Seat, Citroen sau Volvo în Europa

Raportul ACEA privind înmatriculările din perioada ianuarie - aprilie 2022 arată o creștere cu 14,7% a mărcii Dacia, până la o cotă de 3,7%.
Dacia APIA

Marca românească Dacia, parte a grupului francez Renault, a raportat o creștere cu 14,7% a înmatriculărilor după primele patru luni din 2022, până la 134.356 unități. Cum piața europeană a scăzut, în ansamblul ei, cu 13%, cota Dacia s-a majorat de la 2,8% la finalul lui aprilie 2021 până la 3,7% în 2022.

Grație acestei creșteri a cotei de piață, marca românească a depășit în clasament branduri mult mai cunoscute la nivel continental precum Seat (cotă de 3,1%), Fiat (3,6%), Citroen (3,5%), Volvo (2,4%), Nissan (2,1%) sau Mazda (1,3%).

Succesul Dacia, în special prin modelele Sandero, Duster și Spring, nu a putut estompa în totalitate scăderea grupului din care face parte. Astfel, pentru că marca principală, Renault, a scăzut cu nu mai puțin de 21,6% până la 176.990 unități, întregul grup a înregistrat un recul de 9% în primele patru luni ale acestui an (312.821 unități).

Situația mai puțin bună a companiei franceze, precum și vânzările tot mai mari ale mărcilor Hyundai și Kia, au schimbat încă de la începutul acestui an ierarhia marilor grupuri europene. Astfel, în timp ce grupul Renault a coborât pe locul 4, cel coreean (Hyundai-Kia) a urcat pe 3 grație unei creșteri cu 19,2% până la 358.197 unități.

Dacă Renault și Hyundai-Kia ocupă locurile 4 și 3 în Europa, pe poziția secundă se află Stellantis, grupul cu cele mai multe mărci de autoturisme în portofoliu, cu 679.660 unități. E drept că reculul acestei entități s-a accentuat (-24,1%), dintre cele mai importante opt mărci ale sale, doar DS înregistrând creștere.

Pe prima poziție a clasamentului european al grupurilor auto se află, în continuare, Volkswagen. Germanii au comercializat în perioada ianuarie – aprilie 2022 855.494 unități, valoare corespunzătoare unei scăderi cu 18,1%. Și în cazul acestui grup, dintre mărcile principale, doar Porsche a înregistrat creștere (14,6%).

Ca și Dacia, piața auto din România a avut în prima parte a acestui an o creștere importantă (35,6%) până la 37.447 unități.

– România continuă să fie liderul creșterii pieței auto din UE

Adaugati comentariu