Dacia Duster a fost pusă la încercare în deșertul Sahara, pe dune de nisip. La Carta Rallye, modelele Duster au rulat prin Algeria și Maroc într-un maraton de peste 2000 de kilometri.
Pietre, noroaie, dune de nisip, rampe care păreau imposibile. Dacia Duster a dovedit că poate. Cele trei modele prezente și-au făcut treaba. Au sfidat ploaia neașteptată și i-au dus pe cei 14 membri ai echipei Future Terrain, toți cadre militare active sau în rezervă, cu bine la linia de sosire.
Dacia extremă – Cum arată un Duster tunat pentru off-road?
“E doar un antrenament oarecare pentru noi. Noi asta facem”, explică Scott Garthle. Și nu exagerează deloc.
Future Terrain nu este o echipă oarecare. Este echipa celor care au suferit răni grave pe front sau care suferă de stres post traumatic după încercările la care au fost supuși în războie. Dar nimeni nu se plânge, nimeni nu caută scuze. De luni de zile se pregătesc pentru Carta Rallye, iar ploaia sau suprafețele grele nu le vor pune piedici.
Nu este prima echipă formată din cadre militare cu probleme fizice sau psihice care se aliniază la startul unui raliu: Race2Recovery, prima echipă alcătuită din militari cu member amputate, a alergat la două ediții Dakar și a reușit să ajungă la finish. Cei din Future Terrain, echipă înființată în 2016, spun că Race2Recovery a fost sursa lor de inspirație.
“Suntem aici de dragul sportului cu motor, dar avem și un alt scop. Nu e important să câștigăm un trofeu”, explică, din Duster-ul portocaliu, Grant White.
Dacia Duster în off-road, în România. Cum face față? VIDEO
10 ore de condus fără oprire. La volan s-a aflat George Frost, care a suferit pe front răni grave la ambele picioare. Este epuizat.
Mai multe despre aventura celor trei modele Duster în deșert, pe www.autocar.co.uk.
Sursă: Autocar.co.uk.
Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…
Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…