Dacia Duster Urban: ediție specială limitată la 1000 unități

Dacia Duster Urban

Dacia va lansa în luna septembrie o ediție limitată la 1000 de unități numită Duster Urban.

Dacia Duster Urban va fi o ediție limitată disponibilă exclusiv pe piața din România. Vor fi produse doar 1000 de exemplare ce vor putea fi configurate în echipările Comfort și Prestige alături de motorizările Eco-G 100 și TCe 150 EDC.

Clienții vor putea alege între două culori pentru caroserie: Orange Atacama sau Noir Nacre. Modelul va purta logo-ul Urban pe rama portierelor față în zona montantului B și pe pragurile interioare. Mai mult, cei 1000 de clienți vor primi în preșul mașinii și o trotinetă electrică personalizată cu logo-ul Urban. Dacia anunță un preț de 13.900 euro (TVA inclus) pentru Duster Urban, dacă modelul va fi achiziționat prin programul Rabla 2021.

Dacia Duster Extreme

În cadrul testelor internaționale din Franța cu modelul Duster facelift, Dacia a prezentat și ediția specială Extreme ce va fi disponibilă începând de anul viitor. Dacă acest model va fi oferit și pe piața din România, rămâne de văzut.

Dacia Duster Extreme

Dacia Duster Extreme se remarcă printr-un exterior cu finisaje diferite. Acesta este personalizat cu elemente portocalii pentru caladru și oglinzile retrovizoare. De asemena, logo-ul Duster de pe hayon este marcat cu portocaliu. Elementele colorate se regăsesc și la interior în zona aeratoarelor, pe panourile portierelor și în cusăturile tapișeiilro. Modelul în ediție limitată dispune și de jante negre echipate cu anvelope Goodyear. Duster Extreme va putea fi configurată alături de motorul 1.5 dCi 115 CP și transmisie 4×4.

Via Dacia

Adaugati comentariu