Dacia – maşina oficială a „The European Nature Trust”

Din luna august, Dacia a devenit maşina oficială a fundaţiei „The European Nature Trust”. Două vehicule Duster 1.5 dci 4×4, oferite de către constructorul auto Dacia, vor fi folosite de echipele fundaţiei în cadrul programelor de protejare şi conservare a zonelor naturale în munţii Carpaţi.

„Frumuseţea şi bogăţia culturală din regiunea munţilor Carpaţi fac parte din tezaurul nostru naţional, care trebuie păstrat pentru generaţiile viitoare. Zona naturală în care The European Nature Trust îşi va desfăşura proiectele cuprinde şi zone destul de greu accesibile, în care este nevoie atât de pază, cât şi de refacerea ecosistemului. Duster este maşina potrivită pentru a putea ajunge pe drumurile de munte accidentate. Sperăm ca împreună să putem salva o parte din bogăţia naturală a României”, a declarat Anca Oreviceanu, director de comunicare Dacia şi Grup Renault România.

The European Nature Trust
Aparţinând marelui sistem muntos central al Europei, lanţul Carpaţilor beneficiază de un ecosistem unic, însă fragil. Fundaţia The European Nature Trust oferă ajutor pentru păstrarea şi restaurarea ultimelor areale de sălbăticie şi a habitatelor degradate din Europa. Printre proiectele în curs, se numără lansarea în România a unui program educaţional şcolar pe teme de protejare şi conservare a naturii, dar şi lansarea internaţională a „Forever wild”, un joc educaţional derulat în reţeaua de socializare Facebook.  În plus, fundaţia colaborează în regim de parteneriat cu o organizaţie românească non-guvernamentală pentru un proiect pe termen lung care vizează înfiinţarea uneia dintre cele mai arii forestiere protejate din Europa: ”Europe’s Yellowstone”.

În 2010, The European Nature Trust a co-finanţat producţia documentarului Wild Carpathia, un documentar despre frumuseţea naturală extraordinară din munţii Carpaţi, din Transilvania. Scopul documentarului a fost să mărească gradul de conştientizare asupra problemelor de mediu din această zonă, să sublinieze frumuseţea lor naturală şi să încurajeze eco-turismul. În prezent, au loc pregătirile pentru alte două documentare, Wild Carpathia II şi III.

Adaugati comentariu