Dan Gîrtofan şi SKODA FABIA S2000 iau startul în CNR 2012

Dublul campion naţional de raliuri, Dan Gîrtofan, a început un nou proiect în 2012. După mai mulţi ani în care a fost fidel mărcii Subaru, Giri a decis că e timpul să facă o schimbare, astfel că va lua startul pe o supermaşină în Campionatul Naţional de Raliuri 2012, SKODA FABIA S2000 şi alături de o noua echipă, SKODA România Motorsport.

Schimbarea se datorează implicării celui mai nou partener al său, SKODA ROMÂNIA, care a venit să-l sprijine în ceea ce s-ar putea numi poate unul din cele mai importante şi bine puse la punct proiecte din ultimii ani în întrecerea internă de raliuri. SKODA ROMÂNIA se adaugă partenerului din ultimii doi ani al lui Giri, ALEXANDRION GRUP ROMÂNIA, iar, împreună cu ceilalţi susţinători, promit o linişte financiară mult necesară în vremurile de criză pe care le traversăm. 

„Mă bucur foarte mult că am reuşit să facem marea schimbare pe care o doream. De asemenea, îmi pare bine că am găsit un partener precum SKODA ROMÂNIA, lucru care ne-a permis să facem un asemenea proiect. Am avut doar o lună şi jumătate să punem la punct toate aspectele, a fost multă muncă şi multe nopţi nedormite, dar suntem fericiţi că am reuşit să îndeplinim ce ne-am propus. Sperăm ca, împreună cu toţi partenerii pe care îi avem să ajungem din nou pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la finalul sezonului”, a declarat Dan Gîrtofan. 

Noutăţile nu se opresc aici. După ce în ultimii ani a fost susţinut din dreapta de către Miţă Lăzărescu, Giri are acum un nou copilot, în persoana lui Eugen Rotaru.

SKODA FABIA S2000, regină în IRC şi SWRC

Noul bolid al lui Dan Gîrtofan este unul foarte competitiv la nivel mondial. Este suficient să amintim doar că a dominat clar IRC (International Rally Challenge) în ultimii 2 ani, în care a obţinut tot atâtea titluri, iar lucrurile stau la fel şi după primele runde din 2012, pentru a vă face o idee legată de maşină. Nu trebuie uitată nici victoria din SWRC, întrecere parte a WRC (World Rally Championship).
Maşina lui Giri a aparţinut norvegianului Eyvind Brynildsen, care a alergat cu ea atât în IRC, cât şi în WRC şi în campionatul din ţara sa natală.

Vlad Rusu, directorul mărcii Skoda în România:

„SKODA România Motorsport va fi o provocare pentru noi, dar ţintim cât mai sus”

Škoda România este cel mai nou partener al lui Dan Gîrtofan şi cel care a avut o contribuţie importantă la aducerea în CNR a uneia din cele mai bune maşini de raliu care există în momentul de faţă. Directorul mărcii Škoda în România, Vlad Rusu, a declarat că ştie că pentru echipa Škoda România Motorsport se arată un drum greu în faţă, cu multe provocări, dar este convins că echipa le poate depăşi pe toate şi să ajungă în top.

„Pentru Škoda, implicarea în motorsport este atât o obligaţie, cât şi o plăcere, iar asta se vede în cei 110 ani de tradiţie în lumea sporturilor auto. La fel ca şi în cazul maşinilor de serie, şi în motorsport Škoda şi-a demonstrat calităţile, iar drept dovadă stau numeroasele succese la evenimente şi campionate de nivel mondial. Iar când provocarea de a avea o Skoda Fabia S2000, regina din IRC şi SWRC, s-a arătat în faţa noastră, nu am ezitat să o acceptăm. Mai ales că experienţa, talentul şi aptitudinile dovedite în decursul anilor de către Dan Gîrtofan, îmbinate cu renumele căpătat de Skoda Fabia S2000 în ultimii ani în raliuri, ne poate face să visăm şi să sperăm, cu şanse reale, la un obiectiv ambiţios. 

Adaugati comentariu