De ce e Kia mai tare ca Lamborghini – clipul care a împărțit America-n două

Kia Forte vs Lamborghini Aventador

O rivalitate care nu a existat niciodată. O mașină de familie, de volum împotriva unui hypercar care mușcă din asfalt: Kia Forte vs Lamborghini Aventador. Dar au inventat-o americanii, care au dus ambele mașini pe circuit. Așa că iată cel mai trăsnit test comparativ!

Pe cât de ilogic, pe atât de amuzant! Americanii vor să arate că Forte de la Kia este mai tare ca Aventador de la Lamborghini. Portierele hypercar-ului se deschid în sus. Cele ale lui Forte se deschid în exterior. Ca ușile adevărate, se laudă cei de la Kia.

Forte, care a înlocuit Cerato, are un portbagaj adevărat, de peste 650 de litri, numai bun pentru cumpărături, bagaje de vacanță, crose de golf și altele. Portbagajul lui Aventador are… un motor V12 de 6.5 litri, cu 700 de cai putere. Spațiul pentru bagaje este în față, dar acolo nu intră mai mult de o geantă. Să fie una mică, vă rugăm!

VIDEO

Forte se laudă cu un ecran tactil, pe care Lamborghini nu-l are. Are, în schimb, multe butoane și control prin gesturi.

Scaunul șoferului de Forte poate fi reglat în 10 moduri diferite. Cât despre scaunul din Lamborghini… îți trebuie mobilitate ca să intri și să cobori din mașină.

În Forte, stau bine merci 5 persoane. Dacă pleci la drum cu Lamborghini, trebuie să lași 3 dintre ele acasă. Copiilor familiei nu le va plăcea bestia galbenă, pentru că rămân pe dinafară.

Lamborghini pornește ca din tun și face 2,9 secunde de la 0 la 100 km/h. În acest timp, Forte trebuie să-și vadă lungul nasului (nasul de tigru, evident, cum este denumită grila tipică modelelor mărcii), pentru că în ceea ce privește performanțele dinamice, pierde fără drept de apel. Dar costă cu vreo 400.000 de dolari mai puțin. De banii rămași, cumperi și o vilă în Italia, spun cei de la Kia în cel mai ilogic test comparativ.

Adaugati comentariu