De ce nu a frânat Tesla Model 3 în accidentul cu camionul?

Accident tesla Model 3

Acum câteva zile prezentam un alt accident în care a fost implicat un Tesla Model 3 echipat cu sistemul Autopilot. Încercăm acum să analizăm de ce nu a frânat mașina.

Videoclipul prezintă un camion răsturnat perpendicular pe banda rapidă pe direcția de mers pe o autostradă din Taiwan și o Tesla Model 3 vine cu viteză și intră direct în el. Acestea sunt faptele. Și acum vine întrebarea? Avea mașina sistemul Autopilot și dacă da, de ce nu a frânat?

Mașina era echipată cu sistemul Autopilot și șoferul a declarat poliției locale că sistemul era activat și că pilotul automat adaptiv era pus pe viteză constantă de 110 km/h.
De aceea, șoferul se aștepta ca sistemul să frâneze autonom la apariția unui obstacol și în timp util. Dar asta nu s-a întâmplat.
În videoclip se observă un fum alb cu vreo 30 metri înainte de impact ceea ce demonstrează că șoferul a realizat pericolul și a apăsat el pedala de frână dar a fost prea târziu.

Este clar că reacția șoferului, chiar dacă târzie, a condus la reducerea vitezei, ceea ce probabil i-a și salvat viața pentru că nimeni nu a fost rănit în accident. În acest timp, șoferul camionului stătatea pe marginea șoselei încercând să semnalizeze pericolul participanților la trafic.

În plus, șoferul lui Tesla a avut un înger păzitor  deoarece camionul transporta salată, ceea ce a mai atenuat din impact pe lângă reducerea vitezei.

Configurează Tesla Model 3

Totuși rămâne întrebarea de ce nu a frânat sistemul Autopilot?

Autopilot este în esență un sistem combinat de asistență de nivel de autonomie 2, adică ar trebui să frâneze la apariția unui obstacol până la oprirea pe loc, să mențină mașina pe bandă prin reacția activă a direcției, să depășească mașinile mai lente când se pune semnalul și să avertizeze asupra mașinilor din unghiul mort.

Uneori însă radarul sistemului nu identifică obstacolele care nu sunt de metal. S-au întâmplat cazuri în care mașinile au dat cu spatele și sistemul nu a văzut un tomberon de gunoi din plastic. Și în acest caz cauza pare similară. Sistemul Autopilot nu a considerat prelata textilă a camionului un obstacol și a intrat direct în ea.

Tesla încearcă să se protejeze și subliniază clineților că trebuie să fie atenți la drum chiar și când cuplează sistemul Autopilot dar nu a spus niciodată care sunt limitele sistemului.

Ar fi corect și trasnparent ca tesla să precizeze în ce situații sistemul Autopilot nu este capabil să își îndeplinească funcțiile deoarece este o opțiune scumpă (5.300 USD) și de siguranță capitală.

Ancheta accidentului este în desfășurare și rămâne să așteptăm concluziile finale dar este evident că sistemul are limitările sale.

Vezi accidentul cu Tesla Model 3 care a intrat într-un camion

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top