De ce să apelăm la o companie de Tractări Auto?

Tractari auto

Cu siguranță, într-o zi puteți să va confruntați cu o defecțiune a mașinii sau cu o avarie mai amplă din pricina unui accident rutier, iar acest lucru vă va face să apelați la o companie care se ocupă exclusiv de serviciul tractari auto.

Nimeni nu își dorește să treacă printr-o astfel de experiență, însă este important să știm cum să reacționăm în aceste cazuri și cum să trecem cu brio peste ele. Deși legislația interzice acest lucru de o perioada bună de timp, foarte multi conducători auto refuză să apeleze la o echipa specializată preferand sa apeleze la un apropiat care să îi ajute cu remorcarea autovehiculului și este important să știți câteva aspecte care vă vor face să renunțați la acest obicei, care poate fi mai puțin costisitor, însă nesigur, atât pentru dumneavoastră cât și pentru ceilalți participanți la trafic.

Primul lucru pe care trebuie să îl conștientizați este că nu aveți cunoștințele tehnice necesare precum un mecanic auto. În acest caz, nu o să puteți sesiza dacă procesul de tractare nu vă va avaria mult mai rău mașina dumneavoastră sau a celui care vă ajută, în situația în care nu va puteți coordona. Analizați drumul pe care va trebui să îl parcurgeți cu mașina avariată și gândiți-va dacă sunteți pus în situația în care una dintre piesele esentiale precum frâna, cedează. Implicit, vă supuneți la un risc foarte mare în momentul în care nu apelați la o companie specializată în acest domeniu. Totodată, dacă vehiculul dumneavoastră este avariat din cauza unui accident rutier, factura pe care o veți primi de la compania de tractări vă poate fi utilă în momentul în care doriți să fiți despăgubit. Firma de asigurări nu o să vă despăgubească în totalitate, întrucât o să considere că o parte din daune au fost cauzate din cauza tractarii neautorizate si o să realizați că această improvizație v-a adus mai multe cheltuieli decât dacă ați fi apelat la o companie profesionistă. Este de preferat să faceți o scurtă documentare înainte să apelați la acest tip de serviciu și să țineți cont de aspecte importante precum: autorizația de funcționare, programul de lucru, dar și tarifele existente pe site. Cereți întotdeauna factură și asigurați-vă că prețul cerut este unul echitabil.

Tractari auto 2

Dacă nu ați fost pus în această situație este foarte posibil să nu fiți întocmai la zi cu legislația. Din anul 2017 a fost interzisă tractarea tradițională a autovehiculului, conducătorii auto fiind obligați să apeleze la serviciul de tractari auto. Încălcarea legii vă poate supune la plata a până la 2500 de ron și la primirea până la 20 de puncte amendă. Astfel, pentru tractarea unui automobil este necesar ca toți participații la trafic să respecte următoarele norme legale.

Atât conducătorul automobilului care tracteaza, cât și cel care este remorcat trebuie să dețină permise de conducere care sunt valabile categoriilor din care acestea fac parte. Este important ca mașina trăgătoare să nu exercite acest proces pe un automobil mai greu decât aceasta, acest lucru fiind permis numai în situatile în care este folosită o autospecială destinată acestui tip de serviciu. Un lucru foarte important este că tractarea trebuie să se realizeze cu ajutorul unei bare metalice de maximum 4 metri, iar în situația în care autovehiculul nu prezintă defecțiuni la sistemul de frânare și direcție, atunci este permisă remorcarea cu ajutorul unei legături flexibile, de maximum 5 metri. Atât bara cât și legătura trebuie fixate cu atenție sporită pe elementele de tractare atașate mașinii.

În plus, este strict interzisă tractarea automobilelor pe două roți, a celor cu defecte la sistemul de direcție, a celor neinmatriculate și neînregistrate.Tractarea a mai mult de o mașină este interzisă împreună cu remorcarea utilajelor agricole sau a căruțelor. De asemenea, atunci când carosabilul este acoperit de gheață, zăpadă sau polei, nu este permisă remorcarea.

Legislația confirmă faptul că șoferii pot să tracteze, pe distanțe mici, un alt autovehicul numai cu scopul de a-i porni motorul sau pentru a-l poziționa într-un loc sigur, pentru ca ceilalți participanți la trafic să nu fie puși în pericol. Însă, pe parcursul acestei proceduri, persoana care se află în mașina remorcată trebuie să semnalizeze de fiecare dată când conducătorul automobilului o face, iar în situația în care sistemul de semnalizare nu funcționează pe timp de noapte, atunci nu este permis acest proces.

Date fiind cele de mai sus, noi sperăm că articolul v-a demonstrat că alegerea unei companii care se ocupă de serviciul de tractari auto este cea mai bună opțiune care vă va ajuta să transportați mașina într-un timp foarte scurt, fără ca dumneavoastră să fiți supus numeroaselor proceduri legale. Echipa RomTractari vă stă la dispoziție Non-Stop cu numeroase servicii care să vă scoată din impas și este întotdeauna alături de dumneavoastră cu soluții calitative și profesioniste.

Adaugati comentariu