De Rooy şi Iveco au câştigat a patra etapă a Raliului Dakar 2014

Ziua a consemnat o bătălie foarte încinsă între Gerard de Rooy de la Iveco, liderul clasamentului general al competiţiei şi rusul Karginov, de la Kamaz. Cel din urmă a controlat marea majoritatea a timpului etapa, conducând clasamentul provizoriu, dar cu 150 km înainte de sosire a fost nevoit să repare o pană, acţiune care l-a costat timp preţios şi care i-a permis lui de Rooy să-şi treacă în cont victoria zilei cu o diferenţă de doar 1 minut şi 31 dr secunde.

După terminarea probei speciale de Rooy (Iveco Powerstar) a declarat: ˝A
fost o probă minunată, poate cea mai bună şi frumoasă din ultimii doi-trei ani.
Am obseervat încă de la început că Karginov are un ritm foarte alert şi simţeam
că n-am putea ţine pasul cu el de aceea am decis să mergem în ritmul nostru
propriu, fără a ne asuma riscuri inutile, în special în privinţa anvelopelor. Chiar şi aşa, pe etapa de legătură am observat o pierdere de presiune la una
dintre roţi şi am decis s-o înlocuim rapid. În cea de-a doua parte a zilei,
spre final, am trecut pe lângă Kargikov care era oprit pe dreapta, reparând la
rândul său o pană şi ne-am continuat concursul. Iar în ciuda faptului că am
făcut şi o mică greşeală de navigaţie am reuşit ca până la final să ne impunem,
chiar dacă diferenţa a fost foarte mică. O etapă cu adevărat spectaculoasă!˝

Coechipierul lui de Rooy de la Iveco, Hans Stacey (concurent pe un Iveco
Trakker Evolution III) a terminat ziua al cincilea, la 14 minute şi 6 secunde de
învingător. Mulţumită acestui rezultat, de Rooy şi-a consolidat şi poziţia de
lider al clasamentului general al Raliului Dakar 2014, acolo unde este urmat de
către pilotul MAN Marcel van Vliet, care are o întârziere de 36 de minute şi 12
secunde. Alt echipier Iveco, Pep Vila (Iveco Trakker) a terminat etapa a patra
pe poziţia 14 la general, iar în clasamentul raliului se situează pe locul 11.
Tot la comenzile unui Iveco Trakker, Jo Adua a terminat cea de-a patra zi pe
locul 15, poziţie care îl plasează în clasamentul provizoriu al competiţiei
camioanelor pe locul 14 la general.

Adaugati comentariu