De unde să fac rost de bani ca să-mi cumpăr mașină? Achiziția unui autovehicul este o investiție cu un impact semnificativ pentru majoritatea dintre noi. Această decizie trebuie luată având în considerare mai mulți factori, precum situația financiară sau nevoile personale, astfel că trebuie să fii complet informat înainte de a face acest pas. În acest articol îți vom prezenta metodele prin care poți obține resursele necesare pentru a-ți achiziționa un nou automobil.
-
Generează venit extra cu un job secundar
Un loc de muncă secundar poate fi o alegere solicitantă, dar care îți poate aduce un mare ajutor financiar. Există câteva posibilități la îndemână cum ar fi freelancing-ul, un job cu contract part-time, activitatea în sectorul de food delivery sau car-sharing cu un vehicul oferit de companie. Nu uita să iei în considerare legalitatea privind un al doilea loc de muncă și dacă contractul tău îți permite prestarea de servicii și pentru alte companii.
-
Gestionează-ți cheltuielile și economisește pentru o maşină
De la cafeaua pe care o cumperi în fiecare zi, la mersul zilnic cu taxiul sau mâncarea comandată acasă ori la restaurant în oraș, aceste cheltuieli pot fi evitate sau reduse. Poți face o perspectivă lunară a cheltuielilor pentru a-ți da seama la ce merită să renunți și la ce nu, sau îți poți gestiona mai bine bugetul folosind metoda 50-30-20, conform căreia 50% din buget trebuie distribuit către nevoile de bază, 30% către cheltuielile opționale, iar 20% către economii și investiții. Prioritizând cheltuielile lunare, vei putea să economisești mult mai ușor bani pentru a-i investi într-o noua maşină.
-
Negociază cu angajatorul şi cumpără o maşină nouă
Dacă ai avut același loc de muncă pentru o perioadă mai lungă, poți alege varianta prin care să începi negocierile pentru creșterea salariului. Explorând alte oferte de muncă din sectorul tău care plătesc mai mult, îți poți îmbunătăți șansele de a câștiga o mărire de salariu. Angajatorul tău existent ar putea face o contraofertă în anumite circumstanțe.
-
Optează pentru un împrumut auto pentru a cumpara o maşină
Dacă ai nevoie de o sumă mai mare de bani într-un timp relativ scurt, un împrumut auto poate fi o soluție viabilă. În acest sens, există instituții financiare non-bancare care oferă oportunitatea de a obține un împrumut auto pentru o mașină uzată, indiferent de marcă sau an de fabricație. Unele IFN-uri pot oferi un împrumut de până la 60.000 lei, fără necesitatea unui avans.
Cu un IFN specializat în creditarea cu scopul cumpărării de vehicule, obținerea unui împrumut auto pentru o mașină devine o procedură simplă și rapidă. Procesul de aplicare este eficient și fără bătăi de cap, astfel încât să poți lua rapid decizia potrivită pentru bugetul tău.
Indiferent de metoda pe care o alegi, este important să îți stabilești un plan financiar realist și să te asiguri că ești confortabil cu rata de rambursare a împrumutului sau cu suma pe care o poți economisi în mod constant. Cumpărarea unei mașini este o decizie semnificativă, iar o abordare financiară responsabilă te va ajuta să te bucuri pe deplin de noua ta achiziție.