Diesel, benzină, electric sau hibrid? Ce alegem?

Deschidere electrice ieftine

Diesel, benzină, electric sau hibrid? Ce alegem? Astăzi avem de ales între multe sisteme de propulsie, mai ales că în domeniul hibrid avem trei variante: mild hibrid, full hibrid și plug-In hibrid. Încercăm să prezentăm pe scurt avantajele și dezavantajele fiecărui sistem. 

Motorul diesel este atacat din toate părțile și politicul îl consideră responsabil de emisiile de NOx care provoacă probleme circulatorii grave și cancere. Dar pe de altă parte, dieselul emite mai puțin CO2 decât benzina, iar CO2 este răspunzător de încălzirea planetei.

Motorul electric pare soluția dar bateriile ridică mult prețul și metalele rare aflate în compoziția acestora care nu se găsesc în cantități suficiente nu permit deocamdată volume de milioane de unități.

Propulsia hibridă este o soluție de compromis fiind de trei feluri:
– mild hibrid la care un motoraș electric sprijină motorul termic la accelerație dar nu propulsează singur mașina
– full hibrid la care motorul electric poate propulsa mașina pe distanțe scurte și bateria se încarcă doar cu ajutorul motorului termic
– plug-in hibrid la care motorul electric poate propulsa mașina pe distanțe mai lungi de 20-60 km și bateria mai mare se încarcă și de la priză.

Care este soluția ideală? Diesel, benzină, electric sau hibrid? Toate au avantaje și dezavantaje. Iată o evaluare succintă în cele ce urmează.

Propulsia Plug-In Hybrid 

Avantaje 
– emisii zero în oraș pentru 20-60 km
– cele mai polivalente pentru că nu depind de stațiile de încărcare (se poate folosi motorul termic la drum lung)
– cuplu mare pentru că motorul electric are cuplu mare de la zero
– putere mare disponibilă pe o plajă largă
– autonomie combinată decentă în creștere la noile modele datorită managementului mai bun al energiei
– subvenție atractivă de la stat de 20.000 lei pe lângă cei 6.500 lei din Rabla

Dezavantaje
– încărcare cu putere mică la 3,6 sau 7 kWh ceea ce face ca încărcarea să dureze mult la prize publice AC
– nu au încărcare la DC (excepție Mercedes A250e)
– necesitatea de a avea o priză acasă sau la birou pentru a încărca în fiecare zi și a beneficia de emisii zero în oraș
– masă mai mare datorită prezenței bateriei
– portbagaj mai mic din cauza bateriei dar la noile modele spațiul e mai bine optimizat
– preț încă relativ mare
– puține versiuni disponibile la mașinile de volum

Propulsia hibrid

Avantaje
– consum redus în oraș
– mod Hibrid care favorizează economia de combustibil
– bateria nu trebuie încărcată la priză
– bonus suplimentar de la stat de 2.500 lei pe lângă cei 6.500 lei din Rabla
– preț apropiat de al versiunilor diesel de top
– volum portbagaj neafectat de baterie

Dezavantaje
– autonomie electrică mică de numai 2-4 km
– preț relativ mare în valoare absolută
– consum pe autostradă ceva mai mare decât la diesel

Propulsia mild-hibrid

Avantaje
– motorașul electric sprijină motorul termic la pornire și asigură o funcționare mai rotundă
– demaraj puțin mai viguros decât la un motor pe benzină cu aceeași putere
– un consum mai mic în oraș cu 0,2-0,5 l/100 km la mild hibrid cu benzină
– surplus de preț mic față de o versiune similară pe benzină

Dezavantaje
– mașina nu poate merge deloc în mod electric
– la diesel economia cu mild hibrid este irelevantă
– nu beneficiază decât de bonusul de 1.000 lei pentru emisii CO2 sub  105 g/km

Motorul Diesel

Avantaje
– consum redus
– autonomie mare
– emisiii reduse de NOx la noile modele Euro 6d chiar și în circulație reală
– cuplu mare la turații reduse
– nivel de zgomot în scădere
–  rafinament în creștere
– dieselurile Euro 6b, 6c, 6d-TEMP și 6d vor putea circula încă mulți ani de acum încolo

Dezavantaje 
– preturi in crestere datorită normelor tot mai stricte de emisii și sistemelor depoluante tot mai scumpe
– filtru de particule, supapa EGR, turbina cu geometrie variabilă sensibile dacă se conduce numai în oraș
– necesitatea alimentării cu AdBlue la 10-15.000 km
– dieselurile până la Euro3/4 încep să fie interzise în marile aglomerații urbane
– revizii mai scumpe decât la motoarele pe benzină


Motorul pe benzină

Avantaje
– rafinament în funcționare (nu e valabil la unele motoare în 3 cilindri)
– nivel redus de zgomot
– emisii reduse de NOx (toate au acum filtru pentru NOx)
– putere mare (noile turbo au putere litrică mare)
– cuplu mare la turații reduse (la motoarele turbo)
– prețuri mai mici decât un diesel echivalent

Dezavantaje
– consum mare în trafic real mai ales pentru motoarele de cilindree mică
– fiabilitate în timp mai slabă decât la diesel mai ales la motoarele mici

Propulsia electrică

Avantaje
– Emisii zero
– Cuplu mare la turații mici
– Nivel de zgomot redus
– Autonomie în creștere la noile modele (peste 300 km)
– Încărcare relativ rapidă la stații DC pentru o autonomie de 200 km
– Bonus atractiv de 45.000 lei prin Rabla Plus pe lângă cei 6.500 lei de la Rabla
– Ținută de drum neutră datorită distribuției perfecte a maselor prin amplasarea bateriei între punți
– Încă mai există unele stații de încărcare gratuite

Dezavantaje
– Preț mare fără subvenții de la stat
– Autonomie influențată mult de temperatură (scade mult la temperaturi scăzute)
– Masă mare datorită bateriei
– Valoare de revânzare relativ mică (bateria e garantată doar 8 ani)
– Consum mare de energie pe autostradă
– Consum mare în sarcină
– Preț kWh mare pentru încărcare rapidă la stații DC
– Rețea stații rapide DC deficitară

Vezi care sunt cele mai ieftine mașini electrice din România

Adaugati comentariu