Din viitor – Porsche testează mașini virtuale la Nurburgring

Porsche testează prototipuri virtuale pe circuitul de la Nurburgring. Constructorul german folosește astfel, o nouă tehnologie pentru a vedea cum se comport în condiții de circuit cea de-a doua mașină electrică a companiei, Taycan Cross Tourismo.

Porshce a trecut la nivelul următor în ceea ce privește testarea prototipurilor. În plin proces de pregătire a versiunii de serie Taycan, prima mașină electrică a companiei, care va fi lansată la sfârșitul anului viitor, inginerii își canalizează eforturile către un nou model. Este vorba despre Porsche Taycan Cross Tourismo. Viitorul vehicul electric se află în faza preliminară de testare. Specialiștii verifică, la această oră, comportamentul componentelor sale și coordonarea acestora, înainte de a trece la producția prototipului real. Ei mizează astfel pe un proces de dezvoltare mai rapid și mai eficient.

Citește și:

Porsche Taycan, comandat înainte de a fi prezentat

Zece milioane de kilometri digitali au fost parcurși deja de prototipul virtual Cross Tourismo. Inginerii au folosit un simulator pentru a proiecta modelul pe circuitul Nordschleife, reușind să evalueze astfel performanțele fără a fi nevoiți să deplaseze acolo mașina.

Componentele virtuale reacționează în același mod în care ar face-o cele reale, oferind rezultate precise pe parcursul dezvoltării. În plus, rețeaua digitală permite și analizarea și optimizarea acestora încă din fazele preliminare, reducând astfel costurile și timpii de lucru.

Citește și:

Los Angeles LIVE: Porsche 911 – Informații și fotografii oficiale

“Digitalizarea ne oferă șansa să devenim mai dinamici și mai sportivi. Un lucru rămâne clar: Porsche are sufletul unei mașini sport, chiar dacă are un sistem de propulsie electric și a fost dezvoltată digital”, explică șeful Diviziei de Vehicule Virtuale de la Porsche, Dr. Joachim Deisinger.

Porsche va investi peste 6 miliarde de euro în mobilitate electrică până în 2022. Gamei Taycan i s-a alocat jumătate de miliard de euro. Un miliard va ajunge în direcția electrificării și hibridizării gamei sale și 700 de milioane vor merge către tehnologii noi, rețele de încărcare și mobilitate inteligentă.

Elena Luchian

Leave a Comment

*

Cele 7 finaliste European Car Of The Year 2026

După un an bogat în lansări și în evenimente, după ce ne-am bucurat in septembrie,…

o zi

BYD va deveni, la finalul lui 2025, lider mondial al vânzărilor de mașini electrice

Extinderea rapidă la nivel global a BYD, combinată cu contextul politic dificil şi înăsprirea reglementărilor…

o zi

ACEA: Înmatriculările Dacia în Europa au crescut cu 4,9% în primele 11 luni din 2025

Marca românească Dacia, parte a grupului francez Renault, a comercializat 48.517 mașini în luna noiembrie,…

6 zile

Angajații Dacia vor avea noi majorări salariale și prime în 2026

Sindicatele Automobile Dacia și administrația au ajuns la un numitor comun în negocierile cu privire…

6 zile

Record Renault electric: peste 1000 km fără încărcare. Consum mediu: 7,8 kWh/100 km

Un Renault electric care să consume 7,8 kWh/100 km, la o viteză medie de 102…

7 zile

MarineLife – locul în care pasiunea întâlnește profesionalismul în industria nautică de agrement din România

Imaginează-ți că achiziția unei ambarcațiuni ar fi la fel de simplă și predictibilă precum cumpărarea…

o săptămână