Foarte multe accidente de circulaţie se datorează coliziunilor automobilelor ce au avut loc în urma deplasării cu vitezăşi a aprecierii incorecte a distanţei optime de frânare.
O secundă de neatenţie sau de întârziere în apăsarea pe pedala de frână face ca automobilul să parcurgă o distanţă în plus care, de multe ori, poate deveni fatală pentru participantul la traficul rutier.
Astfel, dacă din neatenţie, o scurtă aţipire, un moment pentru manevrarea butoanelor radioului, pentru cuplarea la telefon, pentru întoarcerea capului spre pasagerii de pe bancheta din spate a maşinii, la viteza de 50 km/oră înseamnă întârzierea cu o secundă a frânării, automobilul va parcurge în plus 15 metri, la viteza de 60 km/oră – 18 metri, la 70 km/oră – 25 metri, la 80 km/oră -32 metri, la 90 km/oră – 45 metri, la 100 km/oră – 60 metri, iar la 120 km/oră – 72 metri.
Dacă avem în vedere şi timpul de reacţie al şoferului (timp măsurat din momentul percepţiei pericolului şi până când acesta apasă pedala de frână, timp la care cei odihniţi şi cu reflexe bune se situează în jurul a 0,4-0,5 secunde) distanţa de oprire în metri în funcţie de viteza automobilului este şi mai mare. Detalii în tabelul alăturat.
În cazul când conducătorul auto este obosit timpul de reacţie este mai mare şi distanţa de oprire va creşte faţă de valorile din tabel. Distanţa parcursă după frânare poate creşte şi mai mult dacă automobilul se deplasează pe şosele umede, cu mâzgă, cu zăpadă sau cu polei care prezintă o aderenţă mult mai mică.
Din acest motiv iarna sunt mai multe coliziuni. Deci. atenţie, conducători auto, cum apreciaţi distanţa optimă de frânare. Lăsaţi o distanţă mai mare faţă de automobilul din faţa dvs. astfel încât, la o apăsare bruscă a pedalei de frână, spaţiul de frânare să fie suficient pentru a nu provoca o coliziune.
Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…
Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…
tabelul alaturat cu detalii unde este?