Distanţa optimă de frânare

Foarte multe accidente de circulaţie se datorează coliziunilor automobilelor ce au avut loc în urma deplasării cu vitezăşi a aprecierii incorecte a distanţei optime de frânare.

O secundă de neatenţie sau de întârziere în apăsarea pe pedala de frână face ca automobilul să parcurgă o distanţă în plus care, de multe ori, poate deveni fatală pentru participantul la traficul rutier.

Astfel, dacă din neatenţie, o scurtă aţipire, un moment pentru manevrarea butoanelor radioului, pentru cuplarea la telefon, pentru întoarcerea capului spre pasagerii de pe bancheta din spate a maşinii, la viteza de 50 km/oră înseamnă  întârzierea cu o secundă a frânării, automobilul va parcurge în plus 15 metri, la viteza de 60 km/oră – 18 metri, la 70 km/oră – 25 metri, la 80 km/oră -32 metri, la 90 km/oră – 45 metri, la 100 km/oră – 60 metri, iar la 120 km/oră – 72 metri.

Dacă avem în vedere şi timpul de reacţie al şoferului (timp măsurat din momentul percepţiei pericolului şi până când acesta apasă pedala de frână, timp la care cei odihniţi şi cu reflexe bune se situează în jurul a 0,4-0,5 secunde) distanţa de oprire  în metri în funcţie de viteza automobilului este şi mai mare. Detalii în tabelul alăturat.

În cazul când conducătorul auto este obosit timpul de reacţie este mai mare şi distanţa de oprire va creşte faţă de valorile din tabel. Distanţa parcursă după frânare poate creşte şi mai mult dacă automobilul se deplasează pe şosele umede, cu mâzgă, cu zăpadă sau cu polei care prezintă o aderenţă mult mai mică.

Din acest motiv iarna sunt mai multe coliziuni. Deci. atenţie, conducători auto, cum apreciaţi distanţa optimă de frânare. Lăsaţi o distanţă mai mare faţă de automobilul din faţa dvs. astfel încât, la o apăsare bruscă a pedalei de frână, spaţiul de frânare să fie suficient pentru a nu provoca o coliziune.

1 thought on “Distanţa optimă de frânare”

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top