Donkervoort D8 GTO JD70 poate să vireze cu 2G!

Donkervoort D8 GTO JD70 autoexpert.ro

Donkervoort D8 GTO JD70 este cea mai agilă mașină din lume: poate lua virajele cu o accelerație laterală 2G. Niciun al autoturism sport de stradă nu atinge această performanță.

Nu vei simți în nicio mașină mai pregnant senzațiile de go-kart decât în noul model olandez. Producătorul îl descrie drept ”primul autoturism super sport capabil de 2G”, referindu-se la forțele maxime exercitate asupra șoferului pe viraje. Și asta cu anvelopele omologate pentru circulația publică.

Donkervoort D8 GTO JD70 autoexpert.ro

Despre ce anvelope este vorba? Surpriză: Nankang, o marcă chinezească (sau, mai precis, taiwaneză) de pneuri care și-a făcut loc de ceva timp și pe piața din România, furnizează modelul AR-1 de anvelope pentru noul Donkevoort. Acesta va echipa fiecare dintre cele 70 de exemplare D8 GTO JD70 care vor fi construite.

Donkervoort D8 GTO JD70 autoexpert.ro

Inima roadsterului este motorul de origine Audi, de 2,5 litri, cu 5 cilindri în linie de pe RS3 și TT RS, ce dezvoltă 426 CP (313 kW). Puterea este transmisă punții spate prin intermediul unei cutii manuale cu 5+1 trepte Tremec, care profită din plin de plaja mare în care motorul dezvoltă cuplul maxim. Astfel, sunt suficiente 5+1 rapoarte.

Donkervoort D8 GTO JD70 autoexpert.ro

Donkevoort D8 GTO JD70: performanțe dinamice

Pentru a scădea la minimum inerția mașinii, olandezii au abuzat de fibra de carbon, utilizând-o atât la confecționarea cadrului tubular al șasiului, cât și la 95% dintre panourile caroseriei și la scheletul scaunelor. Rezultatul este fabulos: greutatea totală este de 680 kg! Aceasta permite abordare virajelor cu accelerații laterale de 2G și o accelerație longitudinală de 1,02G la demaraj. Și suspensia a fost recalibrată pentru a scădea ruliul.

Accelerația 0-100 km/h durează numai 2,7 secunde, primii 200 km/h sunt atinși în 7,7 s, iar viteza maximă este de 280 km/h. O să râzi, dar modelul emite, în medie, numai 191 g/km CO2, datorită greutății scăzute. Comparația olandezilor: în primele 8 secunde, o rachetă are o viteză medie de 20 m/s, în timp ce D8 GTO JD70 se laudă cu… 56 m/s! Elocvent, nu?

Donkervoort D8 GTO JD70 autoexpert.ro

Pentru că evacuările sunt amplasate în lateral, a fost adoptat un difuzor spate care asigură o forță de apăsare de 80 kg, fără a fi nevoie de utilizarea unui eleron care să crească CX-ul.

Prețul fiecărui exemplar este de 163.636 euro.

 

via donkevoort

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

tesla cybertruck autoexpert

Tesla anunță un val de disponibilizări

Tesla este pe cale să lanseze o rundă “masivă” de reduceri de personal. Potrivit presei americane, reducerea forței de muncă este iminentă:

Scroll to Top