Dragonul de Piatră – un alt fel de mașină

Ce-ar fi spus Ștefan cel Mare despre o colaborare a oștilor mioritice cu otomanii? Probabil nu și-ar fi putut imagina o asemenea alăturare de forțe. Dar iată că, dincolo de faptul că în secolul 21 ea este posibilă, rezultatele acesteia sunt remarcabile.

Ultimul dintre ele este Dragonul de Piatră (Ejder Yalcin), un vehicul blindat de luptă, mai polivalent decât Mazda6 Combi 4×4, mai robust decât Jeep Wrangler și mai versatil decât Honda Jazz. Firește, costă mai mult decât toate. La un loc.

Vehiculul poate să facă orice ne trece prin cap: să susțină misiuni de recunoaștere, să conducă acțiuni militare prin activități de comandă și control și să devină parte integrantă a strategiei de securitate națională.

Și asta, pentru că platforma modulară permite configurarea lui pentru orice fel de misiuni, de la detectarea dispozitivelor explozive improvizate, respectiv apărarea antiaeriană și anti-tanc, până la vehicul pentru transportul trupelor militare și ambulanță blindată. El suportă o sarcină utilă de 4 tone, fiind perfect adaptat montării de tehnică militară și armament.

Și da, este foarte agil și stabil pe teren accidentat, grație tracțiunii 4×4 și suspensiei independente pe toate cele 4 roți.

“Sperăm ca autoritățile române să ne considere un partener de nădejde în producerea de vehicule militare performante, care să îndeplinească atât cerințele părții române, cât și ale altor țări. În viitor, sperăm la o colaborare mai strânsă cu industria românească de armament”, a declarat, pentru AGERPRES, Engin Aykol, director general al Nurol Makina ve Sanayi A.S.

Iar eu sper să nu-l vedem în acțiune prea curând în zonă, altfel decât la paradele de 1 Decembrie. Pace tuturor!

Sursa: agerpres

Bogdan Grigorescu

Leave a Comment

*

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

17 ore

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

18 ore

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

o zi

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână

MGS9, în România de la 35.990 euro!

Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…

o săptămână

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…

o săptămână