Drive test Volkswagen Polo 1.0 TSI

Cu a șasea generație Polo, VW vrea să rescrie standardele clasei mici cu sisteme care până acum erau disponibile doar la în segmentele superioare. Primul test cu versiunea 1.0 TSI de 95 CP și cutie manuală cu 5 trepte.

Polo

Sunt mașini care prin tradiție și cifra de vânzări dau tonul într-un segment. Este și cazul lui VW Polo, care de ani buni este în top 3 al clasei mici. Anul trecut și în primele 6 luni din 2017 a urcat pe locul al doilea talonându-l îndeaproape pe liderul Renault Clio. Dar Polo s-a făcut remarcat nu doar prin tradiție și difre de vânzări ci a fost un trendsetter în clasa sa. Este și cazul noii generații, a șasea, la care schimbările tehnice sunt extrem de profunde pentru că VW Polo utilizează împreună cu Seat Ibiza noua platformă simplificată MQB A0 dedicată modelelor de clasă mică din concernul VW, iar această platformă aduce multe noutăți.

Chiar dacă la prima vedere proporțiile sunt similare și designul nu este radical schimbat, fiind adoptat conceptul modern VW cu linii simple, clare și precise, dimensiunile au crescut intensiv am putea spune (va exista doar în versiunea cu cinci uși). Am folosit cuvântul intensiv pentru că la o creștere a lungimii cu numai 81 mm, ampatamentul s-a mărit cu 94 mm, la 2.564 mm. Astfel, spațiul la genunchi în spate este foarte generos fiind superior ofertei de spațiu de la Clio și Fiesta. Deși înălțimea a scăzut cu 7 mm, spațiul la cap în spate măsoară 94 mm fiind peste media clasei. Încă un aspect privește lățimea mașinii, care a crescut cu 69 mm și a ajuns la o valoare neobișnuită pentru clasa mica, de 1.751 mm. Adică, în față pasagerii stau lejer fără să se atingă cu coatele. Forma destul de regulată a caroseriei îi conferă lui Polo și o vizibilitate foarte bună, unghiurile acoperite de montanți fiind reduse.

Și portbagajul afișează un volum crescut cu 71 litri până la 351 litri. Colegii de la Quattroruote au măsurat un volum de 261 litri la care se mai adaugă 58 litri sub podea dacă se renunță la roata de rezervă normală. Podeaua portbagajului este mobilă, iar dacă vreți să obțineți o suprafață de încărcare plană prin rabaterea banchetei trebuie să ridicați podeaua la nivelul următor.

Noi am avut pentru test o versiune de echipare de top Highline combinată cu pachetul Beats (1.326 euro) care include o tapițerie ediție specială cu piele artificială albă în cazul mașinii de test pe lateralele scaunelor, inserții decorative roșii în bord și pe conturul consolei centrale, sistem audio Beats cu 6 difuzoare, 8 canale, amplificator digital, subwoofer și 300W disponibil și la noua Arona, jante Torsby de 16 inch și volan multifuncțional în piele. Astfel, pe lângă rigoarea teutonă tipică lui VW am descoperit acum și un interior de lifestyle, foarte elegant. Am apreciat nu doar soliditatea fabricației ci și calitatea materialelor pentru că în zona superioară a bordului am întâlnit doar plastic moale cu o textură foarte plăcută. Însă ca și la Golf, sub linia bordului, în zonele mai puțin vizibile domină plasticul tare. Surprinzător, Polo 1.0 Highline este cu 300 euro mai ieftin decât versiunea similară Ibiza 1.0 Xcellence. Categoric, viața în concernul VW nu e ușoară.

Platforma MQB A0 a deschis accesul lui Polo spre sistemele de asistență de la Golf. Echiparea Highline include standard unele dintre ele cum ar fi detector de oboseală, Front assist cu avertizare și frânare de la viteze sub 30 km/h sau senzori de parcare față/spate însă pentru altele se plătește extra. Vestea bună este că nu sunt scumpe. Pilotul automat adaptiv, o raritate în segment costă 403 euro, asistentul de unghi mort încă 270 euro, iar camera de marșarier 250 euro, disponibilă de la sistemul Composition Media în sus. Highline vine cu un sistem multimedia Composition Colour cu ecran tactil color de 6,5 inch, iar opțional se pot comanda Composition Media cu 4x20W, ecran de 8 inch (394 euro) sau Discover Media cu navigație (721 euro) cum era cel de pe mașina de test, care include și două prize USB printre altele. Pentru un confort total trebuie bifat și Climatronic, care este puțin cam scump pentru acest segment (426 euro).

Despre cum se conduce Polo ne-am făcut o primă idee la primul contact cu Ibiza. Și în Polo se stă foarte jos și scaunul oferă o susținere laterală foarte bună. Toate comenzile – direcție, frâne, ambreiaj, cutie – necesită un efort minim. Atât comenzile ușoare cât și masa redusă a mașinii de 1.145 kg – un alt avantaj al platformei MQB A0 – conferă o fluiditate în conducere. Mașina se ghidează ușor prin viraje, direcția are un feedback bun, iar la limită are o reacție subviratoare cu o intervenție discretă neinvazivă a sistemului ESP. La fel de mult ca ușurința în utilizare surprinde și nivelul general conferit conferit de noul tren de rulare. Ecartamentul mai lat a îmbunătățit nu doar confortul ci și stabilitatea, iar denivelările scurte sunt absorbite foarte eficient mai ales în ceea ce îi privește pe pasagerii din față. Nivelul de zgomot general și la acest lucru contribuie și micul motor în 3 cilindri care este rafinat pentru configurația lui. Doar la relanti se simt mici vibrații care dispar în momentul în care se pornește la drum. Zgomotul în accelerare se menține redus comparativ cu 1.0 Ecoboost de la Ford și doar la unele regimuri se percepe acel zgomot tipic de 3 cilindri însă redus ca intensitate. Iar la viteze de croazieră la 120-130 km/h, nu se aude aproape deloc.

VW anunță un consum de 4,4 l/100 km dar consumul real s-a situat la 6,7 l/100 km. Pentru cei 95 CP ai săi este o valoare acceptabilă și rivalii nu sunt mai economici. Poate o cutie cu 6 trepte ar mai salva câteva zecimi de litru la viteze de autostradă, VW oferind doar o cutie manuală cu 5 trepte la 1.0 TSI 95 CP. Sigur, există opțiunea unei cutii DSG cu 7 trepte dar e foarte scumpă: 1.688 euro, adică peste 10% din prețul mașinii.

Ceea ce am apreciat a fost însă forța de împingere pentru că motorul pare mult mai musculos decât arată cei 175 Nm. Aceștia sunt disponibili de jos și motorul se turează frumos și rotund. Urcă fără efort spre viteze de croazieră de 120-130 km/h și dă impresia unui motor de cilindree mai mare.
15.143 euro sunt bani mulți la care se adaugă 1.326 euro pentru pachetul beats, încă 1.000 euro pentru diferitele sisteme de asistență și 420 pentru Climatronic. Ne apropiem de 18.000 euro dar la acești bani beneficiem de facilitățile și confortul pe care le oferă doar mașini de clasă superioară. Categoric, noul Polo este o mica mașină mare modernă și eficientă care a democratizat tehnologia de ultimă oră în populara clasă mică.

_MG_8723

Verdict AutoExpert

VW s-a obișnuit să dea ora exactă iar Polo este o nouă dovdaă în acest sens. Calitate solidă, spațiu interior generos, ținută de drum sigură și confortabilă, sisteme de asistență de ultimă oră. Polo face totul foarte bine fără a avea vreun minus evident. Sigur, la un preț ușor ridicat dar nici rivalii nu mai sunt foarte ieftini iar unii nu beneficiază de toate echipamentele de la Polo.
  • Materiale de calitate
  • Pachet Beats atrăgător ca design
  • Loc mult în spate
  • Ținută de drum sigură
  • Confort foarte bun la rulare
  • Sisteme de asistență moderne, unele standard
  • Preț ușor ridicat
  • Cutie manuală cu doar 5 trepte
DATE TEHNICEVW Polo
Model1.0 TSI Highline
Motor/nr.cilindriL3, turbo
Cilindree (cmc)999
Putere maximă/turație (CP/rpm)95/5.000-5.500
Cuplu maxim/turație (Nm/rpm)175/ 2.000-3.500
Transmisiefață
Cutie de vitezeman., 5 trepte
L/l/h (mm)4.053/1.751/1.461
Ampatament (mm)2,564
Masă la gol/sarcină utilă (kg)1,145
Volum portbagaj (l)351-1.125
Acc. 0-100 km/h (s)10.8
Viteză maximă (km/h)187
Consum u./extr./mixt (l/100 km)5,5/3,8/4,4
Emisii CO2 (g/km)101
Preț (euro cu TVA)15,143

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top