Așa cum anunțase deja la începutul lunii august, DS Automobiles confirmă faptul că va deveni o marcă 100% electrică.
Parte din Grupul Stellantis, DS este brandul premium desprins din marca Citroen. Din 2019, toate modelele din gama sa sunt deja electrificate, dar din 2024, marca DS va oferi exclusiv automobile 100% electrice.
Marca franceză a a anunțat că noul model DS4 va beneficia de o versiune 100% electrică ce se alătura actualei game formată din versiuni cu motoare pe benzină, diesel și plug-in hybrid. Tot din 2024, DS va lansa un nou model electric, inaugurând primul program 100% electric din cadrul Grupului Stellantis, bazat pe platforma STLA Medium. Acest model va folosi o baterie de capacitate mare, de până la 104 kWh pentru o autonomie de 700 km.
DS nu a dat detalii despre numele noului model, dar spune că va beneficia de o tehnologie și un rafinament remarcabil.
“Industria auto se confruntă cu o schimbare a cărei amploare și viteză sunt fără precedent. În calitate de marcă avangardistă, DS Automobiles a anticipat această mișcare, plasând electrificarea în centrul strategiei sale. Următoarele evoluții ale legislației și dezvoltările din ecosistemul EV oferă oportunități pe care ne dorim să le oferim clienților noștri, care sunt deja fani ai gamei de vehicule electrificate DS. Am luat decizia de a accelera acest proces de dezvoltare pentru a crea o nouă artă de a călători 100% electrică, atractivă în materie de plăcere și remarcabilă în ceea ce privește calitatea și performanța; este o nouă artă de a călători, în mod categoric hi-tech și, în același timp, elegantă. Este un plan îndrăzneț, ce va prinde contur începând cu anul 2024.”, a declarat Béatrice Foucher, CEO-ul mărcii DS Automobiles.
Tranziția către o mobilitate sustenabilă nu mai este doar un concept teoretic discutat la nivel…
Să dăm cărțile pe față: nimeni nu vrea să cumpere un cauciuc uzat în adevăratul…
BMW și Rimac Technologies colaborează pentru dezvoltarea unei noi generații de baterii destinate modelului electric…
Producătorul chinez Leapmotor a prezentat în China noul model electric A10 (sau B03X pentru piața…
Am scos la plimbare noua Dacia Logan Eco-G 120, cu transmisie manuală. Printre alte teste…
Sunt momente în care condusul devine mai mult decât un simplu drum dintr-un punct în…