După două decenii victorie pentru BMW în DTM

După numai două curse desfăşurate în sezonul de revenire, BMW se află pe cea mai înaltă poziţie a podiumului în DTM: la 19 ani, şase luni şi 25 de zile de la ultima victorie, Bruno Spengler (Canada), aflat la comenzile BMW Bank M3 DTM #7, a trecut primul linia de sosire a cursei de la Lausitzring (Germania).

Într-o cursă deosebit de palpitantă, Spengler a rezistat atacurilor declanşate de Gary Paffett (Marea Britanie, Mercedes), care a încheiat pe locul al doilea. Augusto Farfus (Brazilia) a încheiat pe poziţia a treia, pilotul maşinii Castrol EDGE BMW M3 DTM #16 completând un rezultat fantastic pentru BMW.

Spengler a călcat pe urmele lui Roberto Ravaglia (Italia), cel care, la 11 octombrie 1992 – la Hockenheim (Germania) -, a reuşit cea de-a 49-a victorie a mărcii germane în DTM. Atunci, BMW Team Schnitzer, condusă de directorul Charly Lamm, a fost responsabilă pentru pregătirea modelului BMW M3. După aproape 20 de ani, echipa din Freilassing (Germania) a scris o nouă pagină din istoria participării BMW în DTM, reuşind succesul cu numărul 50 şi cel dintâi triumf pentru constructorul bavarez de la revenirea acestuia în campionat. Victoria reprezintă şi un punct de reper în cariera lui Spengler: canadianul în vârstă de 28 de ani a obţinut al zecelea succes personal în DTM, eveniment petrecut pe circuitul în lungime de 3,478 kilometri de la Lausitzring. Prima izbândă din cariera lui Spengler a fost obţinută la Norisring (Germania), la 23 iulie 2006.

Campionul en-titre din DTM, Martin Tomczyk (Germania, BMW M Performance Parts M3 DTM #1) a încheiat cursa pe locul al şaptelea şi a marcat şase puncte pentru BMW Team RMG. Coechipierul său, Joey Hand (SUA, SAMSUNG BMW M3 DTM #2), a trecut linia de sosire pe locul al 14-lea. Andy Priaulx (Marea Britanie, Crowne Plaza Hotels BMW M3 DTM #15) şi Dirk Werner (Germania, EPOSTBRIEF BMW M3 DTM #8) au ocupat locurile al 17-lea, respectiv al 19-lea. De-a lungul întregului week-end, competiţia de la Lausitzring a fost urmărită de 72.000 de fani ai motorsportului.

Încă din primul tur, piloţii BMW Spengler şi Farfus au fost implicaţi în dueluri atractive cu doi dintre adversarii de la Mercedes, Gary Paffett şi Jamie Green (Marea Britanie). Spengler şi-a apărat poziţia de lider la start şi apoi s-a menţinut în fruntea plutonului până la sosire, mulţumită în principal muncii excelente depusă de mecanicii BMW Team Schnitzer în timpul celor două pit stopuri. Chiar dacă Farfus a fost depăşit de Paffett în primul tur, brazilianul a rezistat cu brio presiunii la care a fost supus de Green în fiecare tur. Recompensa a constat în prima sa clasare pe podium în DTM.
Jens Marquardt (director BMW Motorsport):

„Acesta este un moment cu totul special – care a depăşit chiar şi cele mai optimiste vise ale noastre. Victoria magnifică a lui Bruno Spengler este cireaşa de pe tort la finalul unei săptămâni incredibile. Întâi a fost revenirea impresionantă de la Hockenheim, apoi a urmat primul pole position şi acum – în doar a doua cursă – prima victorie pentru BMW din noua eră DTM. Toate acestea sunt realizări fantastice, este absolut incredibil. Bruno a avut o evoluţie remarcabilă şi a profitat din plin de pole position. A scris un nou capitol important la povestea de succes pe care BMW o are în motorsport.”

Adaugati comentariu