Echipa Renault își schimbă numele în Alpine F1 începând cu sezonul 2021

Renault a confirmat că echipa sa de Formula 1 va evolua sub numele Alpine F1 începând cu sezonul 2021. Alpine este marca sportiva deținută de Grupul Renault.

Renault a decis să opere o serie de modificări legate de echipa sa din Formula 1. În urma numirii lui Luca di Meo în poziția de CEO a Grupului Renault, marca franceză a anunțat că din sezonul 2021 echipa de Formula 1 va fi rebranduită în Alpine F1.

Astfel, culorile oficiale ale echipei se schimbă din galbenul Renault Sport în albastrul Alpine. Alpine este marca sportivă deținută de grupul francez și readusă de curând în actualitate prin lansarea modelului A110.

În 2021, dublul campion mondial Fernando Alonso va reveni la echipa franceză alături de care a obținut titlul mondial în 2005 și 2006.

Alpine este un nume cu tradiție în lumea sportului cu motor în special în raliuri și anduranță.

Via Renault

Adaugati comentariu