Enel X – investiție de zeci de milioane pentru mii de stații de încărcare pentru mașini electrice

Enel X (2)

Enel X este programul care aduce în România o investiție de 20 de milioane de euro, în vederea dezvoltării unei rețele naționale care să includă 2.500 de stații de încărcare pentru mașini electrice. Primele stații vor fi funcționale la București, Constanța și Timișoara, începând cu prima parte a anului viitor.

Pe lista Enel X se află și alte reședințe de județ, dar și autostrăzi și drumuri naționale. Stațiile de încărcare vor avea o putere de 22 kW (Quick), 50 kW (Fast) și 150 kW (Ultrafast). “Vrem să conectăm estul de vestul țării, sudul de nord, astfel încât șoferii de mașini electrice să poată parcurge distanțele fără probleme”, este promisiunea făcută de Marius Chiriac, Director Enel X România.

Enel X (1)

Anul viitor se vor deschide în țară aproximativ 300 de puncte de încărcare, urmând ca până în 2023 numărul acestora să ajungă la 2.500. Odată funcțională, Enel X va oferi cea mai dezvoltată rețea pentru mașini electrice din țara noastră.

Constructorii auto și-au anunțat intențiile de a oferi game cu emisii cât mai reduse. Numărul vehiculelor electrice și plug-in hybrid comercializate la noi în țară a crescut de la 248 în septembrie 2017 la 648 în septembrie 2018. Statul oferă subvenții de până la 10.000 de euro la achiziționarea unei mașini electrice și de 4.500 de euro în cazul modeleor PHEV.

Enel X (5)

Statisticile prezentate de Enel arată că peste 50% dintre posesorii de autoturisme electrice își încarcă mașinile acasă, aproximativ 25% fac acest lucru la birou și doar 25% apelează la stațiile publice.

Cei care vor să folosească serviciile Enel X începând cu anul viitor trebuie să descarce aplicația Enel X Recharge, care le va oferi informații referitoare la stațiile JuicePole din apropiere, posibilitatea de a rezerva un punct de încărcare și posibilitatea a monitoriza nivelul de încărcare. Cei care își doresc un terminal Enel X acasă, pot apela la un wall-box, care poartă denumirea de JuiceBox. Rețeaua publică va funcționa sub denumirea de JuiceLamp și integrează infrastructura de iluminat public cu cea de încărcare a automobilelor electrice.  Noile produse fac parte din gama Juice Family.

Enel X (4)

Enel X România va colabora cu o serie de parteneri în vederea dezvoltării rețelei. Astfel, vom vedea stațiile de încărcare Enel X în centre comerciale, supermarketuri, restaurante și hoteluri. Serviciile de instalare și întreținere nu presupun costuri pentru Partenerii de Reîncărcare.

Adaugati comentariu