EuroNCAP a făcut publica lista celor mai sigure mașini din 2018. Marele câștigător al clasei “Mașini mici de familie” este noul A-Class de la Mercedes. Și două modele Lexus au impresionat anul acesta la capitolul “siguranță”.
Mercedes-Benz Clasa A a reușit să-și lase în urmă rivalii, obținând un scor de 96% în ceea ce privește siguranța adulților aflați la bord, 91% în privința ocupanților copii și 92% pentru siguranța participanților vulnerabili la trafic (pietoni și bicicliști), în timp ce Sistemele de siguranță au bifat 75%.
Lexus ES și-a adjudecat poziția de lider în clasa rezervată Mașinilor de familie de clasă mare. Limuzina a obținut 5 stele la testele de siguranță, bifând punctaje de 91, 87, 90, respectiv 77%.
În premieră, EuroNCAP a nominalizat și cea mai sigură mașină cu sistem de propulsie electric sau hibrid, iar titlul merge tot către Lexus ES.
Hyundai Nexo, crossover-ul cu propulsie pe hidrogen, a fost desemnat regele clasei de modele “Offroader de clasă mare”, după ce a obținut un punctaj de 94% pentru siguranța adulților și 87% pentru siguranța copiilor. 67%, respectiv 80% au fost punctajele reușite de Nexo în ceea ce privește siguranța participanților vulnerabili la trafic și în ceea ce privește Sistemele de asistență.
Pentru a se califica în cursa pentru “Best in class” (“Cel mai bun în clasa sa”), vehiculele trebuie să fi obținut punctaje mai bune ca ale rivalilor. Reprezentanții EuroNCAP analizează rezultatele obținute la cele patru categorii de testare (Ocupanți Adulți, Ocupanți Copii, Participanți vulnerabili la trafic și Sisteme de asistență) și aleg câștigătorul, asigurându-se că toate mașinile au fost supuse acelorași standarde de siguranță.