Examen auto: Cu sau fără poligon și traseu de noapte?

Examen auto, cu sau fără noi probe? Camera Deputaților s-a pronunțat asupra controversatului proiect de introducere a traseului de noapte și a probei în poligon.

Vești bune pentru viitorii cursanți ai școlilor de șoferi. Obținerea permisului auto nu va deveni mai dificilă, după ce deputații din comisia de industrii au votat respingerea proiectului. Examenul auto rămâne, astfel, neschimbat, cele două probe suplimentare nefiind agreate de parlamentari.

Conform proiectului respins astăzi, cele două probe suplimentare ar fi avut caracter obligatoriu, respingerea candidaților la oricare dintre acestea având drept rezultat reluarea întregului examen auto. Proiectul prevedea și un termen minim referitor la reînceperea procedurilor de examinare, stabilit la 30 de zile de la pierderea examenului anterior.

Inițial, proiectul de modificare a examenului de obținere a permisului auto, depus în iunie 2016, fusese aprobat de Senat, la finele anului trecut. Forul decizional este, însă, Camera Deputaților, astfel încât proiectul semnat de deputatul PSD Florin Gheorghe a fost definitiv abandonat.

Principala motivare a inițierii unui astfel de proiect a fost, potrivit lui Gheorghe, numărul tot mai ridicat de accidente cauzate de pregătirea precară a șoferilor români și a condițiilor mult prea permisive de examinare din prezent.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top