Exclusiv: Cum arată a doua generație Nissan Juke

Nissan Juke 2019 (6)

Cine ar fi pariat în 2010 pe designul excentric al lui Juke? Dar micul SUV al lui Nissan, cu un dribling demn de numele său (Juke este o manevră evazivă din fotbalul american) i-a învins pe sceptici. Au fost produse peste 1 milion de unități. După 9 ani este timpul unei noi generații. Nissan a prezentat primele fotografii camuflate ale noului Nissan Juke, iar noi vă arătăm fotografiile retușate pe computer pe baza celor oficiale Nissan. 

Text: Omar Abu Eideh, Roberto Lo Vecchio, Răzvan Măgureanu; Foto: Quattroruote


Jim Brown este un nume care nu înseamnă aproape nimic în Europa, dar este foarte cunoscut în America. Este unul din cei mai mari jucători de fotbal american care are deja un loc în Pro Football Hall of Fame din 1971. A evoluat între 1957 și 1965 pentru Cleveland Browns și a stabilit câteva recorduri imposibile. A alergat 12.312 yarzi cu mingea în brațe și a reușit 106 eseuri, ambele recorduri la momentul retragerii lui. Ce legătură este între Juke și Jim Brown? Puțini știu, dar numele de Juke provine de la o manevră de evitare din fotbalul american.

4R Nissan Juke posteriore giallo

În 2010, după succesul lui Qashqai în clasa compactă, Nissan a reușit din nou un dribling spectaculos și a industrializat conceptul Qazana despre care toți credeau că nu are cum să arate așa în producția de serie. Acest SUV de clasă mică cu un design cu totul ieșit din comun inaugura în 2010 segmentul SUV de clasă mică care avea să fie dominat în anii următori de fratele de concern al lui Juke, Renault Captur. Nissan a produs peste 1 milion de exemplare în uzina din Sunderland, Marea Britanie, 800.000 fiind vândute în Europa, unde în anii de glorie s-au vândut peste 100.000 unități anual.

Designul va păstra moștenirea stilistică a actualei generații, dar se va implementa grila V-Motion, iar luminile de zi vor fi subțiri și se vor prelungi până în grilă.

 

Între timp însă liga în care joacă Nissan Juke s-a aglomerat cu adversari noi și feroce, cu toții mai tineri și un pachet tehnic mai modern. În acest segment al SUV-urilor mici nu mai lipsește astăzi niciun constructor. Prin urmare, punctele forte tradiționale ale crossover-ului japonez – personalitatea și fantezia – nu mai sunt suficiente pentru a se clasa în Top 10 al clasei.

4R Nissan Juke frontale_modif

În 2018, Juke a ocupat abia locul 12 în segment, cu 68.773 unități, cu 25% mai puțin decât în 2017. De aceea, Juke are nevoie de un nou dribling cel puțin la fel de spectaculos ca la prima generație. A doua generație va fi prezentată până la finalul acestui an și va fi disponibilă la vânzare în prima parte a lui 2020.

Platformă nouă

Cea de-a doua generație va păstra linia de design care l-a făcut celebru, dar aceasta va fi puțin mai contemporană. Practic, moștenirea stilistică a actualei generații rămâne neatinsă cu farurile circulare, stopurile bumerang și linia acoperișului care coboară spre spate. Sunt însă și câteva schimbări pentru că Nissan va renunța la farurile de pe capotă care imită ochii unei broaște pentru luminile de poziție și semnalizatoare în favoarea unora subțiri care se integrează mai bine în noua imagine de marcă Nissan.

Test drive Nissan Qashqai – Așa a început SUV-mania

Și pasajele roților sunt evazate mai soft, iar montantul spate negru ne duce cu gândul la Leaf. Clar, Nissan a dorit să păstreze semnele originale ale primului Juke, dar în același timp a dorit să le integreze în linia actuală de design Nissan. Al doilea punct important este adoptarea noii platforme CMF-B a Alianței Renault-Nissan care este utilizată și la noile Renault Captur și Clio.

Dimensiunile exterioare vor crește puțin față de cei 4,14 metri ai generației actuale. Stopurile bumerang cu LED se vor alungi mai mult pe orizontală și nu vor mai flanca luneta.

Renault declară că 85% dintre componente sunt noi și că datorită materialelor ușoare utilizate, noua platformă ar trebui să reducă masa cu cel puțin cincizeci de kilograme. Un alt avantaj al noii platforme va fi tehnologia PlugIn Hybrid preluată de la Captur care va combina un motor termic de 1,6 litri cu două motoare electrice care vor primi energie de la o baterie de 9,8 kWh. Se vorbește de o putere totală de 120 CP și de o autonomie electrică de 65 km WLTP. Juke Plug-In Hybrid va dispune și de o nouă transmisie (vezi caseta de mai sus). În ceea ce privește motoarele convenționale, oferta se va baza pe noua familie de motoare pe benzină cu 3 și 4 cilindri care vor înlocui atât problematicul 1.2 turbo cât și 1.6 aspirat.

Versiunea în trei cilindri de 1 litru produsă și la Mioveni a debutat pe Micra facelift și va reprezenta baza și la Juke furnizând fix 100 CP. Urmează apoi cel de 1,33 litri în patru cilindri cu 130 și 150 CP.

Ambele motoare se caracterizează prin frecări reduse datorită honuirii suprafețelor cilindrilor. Noile motoare vin cu injecție directă la o presiune de 250 bar, turbocompresor cu EGR controlat electronic și filtru de particule. Deși dieselul nu mai este la modă, concurența îl oferă și de aceea Juke va fi disponibil cu venerabilul 1.5 dCi modernizat care va furniza 85 CP/220 Nm sau 115 CP/260 Nm. Acesta dispune de sistem AdBlue și de catalizator SCR. Motoarele convenționale vor fi cuplate cu transmisiii manuale cu 6 trepte sau automate cu dublu ambreiaj și 7 trepte. Ca și Captur, Juke va oferi sisteme de asistență conforme cu nivelul 2 de conducere autonomă.

 

Tehnica în clar

TRANSMISIE INTELIGENTĂ

Versiunea Plug-In Hybrid va avea o transmisie inovatoare, multimodală. Un motor termic aspirat de 1,6 litri de origine Nissan va fi combinat cu două motoare electrice toate cuplate la o transmisie robotizată care permite propulsia complet electrică, pe benzină sau cu motorul termic și electric în serie sau paralel. Mașina pornește întotdeauna în mod electric și apoi funcționează în mod hibrid. Noua transmisie va oferi două rapoarte pentru motorul electric și patru pentru cel termic (cea mai scurtă dintre acestea este cuplată doar când funcționează ambele motoare). Trecerea de la electric la hibrid se va face foarte fluid, fără pauze, deși pedala de ambreiaj lipsește. Managementul transmisiei permite ca în oraș versiunea Plug-In Hybrid să funcționeze 80% din timp în mod electric reducându-se astfel consumul în oraș cu 40% față de o mașină convențională.

 

Prototipurile Nissan Juke au fost surprinse, în timpul testelor dinamice, pe traseul de teste Millbrook din Marea Britanie. Camflajul care le acoperă complet mașina redesenată permite totuși observarea unei siluete cu linii sportive de coupe și un ampatament mai generos, care va aduce mai mult spațiu la bord. Modelele surprinse pe traseu poartă jante din aliaj de 19 inci. Niponii anunță că Juke va fi cel de-al treilea model care vine echipat cu sistemul ProPILOT.

Nissan Juke 2019 (10)

 

Citește și:

Nissan Qashqai – Proiecte secrete

 

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top