Exclusivitate la rang de artă: BMW Individual 760Li Sterling inspirat de ROBBE BERKING

Manufactura implică produse unice, tradiţia măiestriei, perfecţiune şi îndeplinirea celor mai pretenţioase cerinţe. Acestea sunt principiile pe care BMW Individual Manufaktur le urmează de peste 20 de ani. Ceea ce a început în prima parte a anilor ’90, cu un model special BMW 750Li pentru Karl Lagerfeld, s-a transformat în sinonimul pentru personalizare la cel mai înalt nivel.

Percepţia comună a esteticii, luxului şi eleganţei capătă o nouă formă extraordinară prin BMW Individual 760Li Sterling inspired by ROBBE & BERKING. BMW Seria 7 se evidenţiază prin experienţa unică a condusului, prezenţa ce denotă stil şi eleganţa sportivă. Nava-amiral a flotei BMW oferă tehnologia rafinată a propulsiei împreună cu un confort luxos, ceea ce reprezintă baza perfectă pentru o colaborare foarte specială: fuziunea dintre măiestria manufacturieră exclusivistă şi unul dintre cele mai dinamice automobile din segmentul de lux. „BMW Individual 760Li Sterling deţine căldura şi spiritul măiestriei supreme”, a spus Karim Habib, directorul BMW Design. „Suprafeţele exterioare şi interioare elocvente – manufacturate -, precum şi prelucrarea sofisticată a pielii specifică BMW se îmbină cu suprafeţele de argint prelucrate magnific de ROBBE & BERKING pentru a face o declaraţie de exclusivism.”

Când s-a pus problema modului în care metalul preţios poate fi combinat cu un automobil, designerii BMW şi specialiştii în argint de la ROBBE & BERKING s-au inspirat unii de la ceilalți. „Aşa cum specialiştii în argint urcă în automobil şi îi simt ambianţa, noi am mers prin ateliere lor şi am făcut cunoştinţă cu atmosfera şi tehnicile speciale de creare a obiectelor din argint pentru a le transpune în maşină”, a completat Martina Starke, director BMW Color and Trim Design, amintindu-şi de începutul acestei colaborări.

Argintul elegant oferă atât interiorului, cât şi exteriorului BMW Individual 760Li Sterling un luciu inegalabil şi îl face cel mai preţios unicat care s-a realizat până în prezent la BMW Individual Manufaktur. Şi chiar de la prima privire, este de departe cel mai remarcabil automobil. Pe de altă parte, în conformitate cu conceptul luxului şi exclusivităţii discrete adoptat de ambii parteneri, BMW Individual 760Li Sterling îşi dezvăluie adevăratele calități doar la o inspecţie mai atentă. Oliver Berking explică diferenţa dintre argint şi alte materiale strălucitoare: „Are o strălucire caldă unică, prin care cunoscătorului i se comunică instantaneu că este argint şi nu crom sau aluminiu lustruit.”

La BMW Individual 760Li Sterling, elementele exterioare specifice BMW sunt finisate cu argint. Grila BMW a radiatorului, elementele decorative laterale ce semnalează motorul V12 puternic şi, în spate, banda decorativă, denumirea modelului şi ornamentul ţevii de eşapament sunt finisate prin placare cu argint masiv, o caracteristică ROBBE & BERKING. Emblemele BMW de pe capota motorului şi cea a portbagajului conţin argint masiv 925. Ca un punct de atracţie special, specialiştii ROBBE & BERKING au aplicat într-o manieră artistică emailul alb şi albastru pe emblema BMW.

Inscripţia discretă „ROBBE & BERKING” de pe montantul C, precum şi cea „ROBBE & BERKING Sterling”, alături de „BMW Individual”, de pe banda decorativă din spate, placată cu argint, este o dovadă suplimentară a acestui angajament comun. Caldă şi închisă, culoarea pentru exterior Singapore Grey, care este deopotrivă rezervată şi impresionantă, oferă un contrast atractiv cu elementele exterioare din argint.

Percuţia – forma supremă a artei argintăriei

Un prim indiciu referitor al experienţa interiorului este dat de mânerele elaborate ale uşilor. Cele patru mânere sunt ornamentate cu inserţii de argint prelucrat prin percuţie. Când deschizi uşa, primul lucru pe care îl remarci este finisarea prin placare cu argint a pragurilor uşilor, care include şi inscripţia ROBBE & BERKING. Ulterior, interiorul dezvăluie o imagine extraordinară: toate benzile decorative sunt realizate din argint masiv 925 prelucrat prin percuţie.

Cunoscut şi ca „martelé”, percuţia este una dintre cele mai vechi şi cele mai sofisticate tehnici din arta argintăriei. Concavităţile create de ciocan repartizează lumina în direcţii diferite, conferind suprafeţei metalului o mişcare organică. Pentru aceasta, o foaie de argint, foarte bine şlefuită, este procesată prin utilizarea unui ciocan special. Pe acelaşi loc nu trebuie aplicate două lovituri de ciocan, iar forţa utilizată trebuie să fie aceeaşi pe întreaga suprafaţă. Aici este provocarea crucială: o lovitură nepotrivită şi piesa nu mai poate fi utilizată. Doar mâinile celor mai experimentaţi orfevri (prelucrători de argint) pot crea faţete uşor ondulate prin care interiorul BMW Individual 760Li Sterling are un luciu special.

Toate suprafeţele prelucrate prin percuţie sunt din argint masiv 925, identificat prin marcajul producătorului ROBBE & BERKING şi cel cu semilună şi coroană existent exclusiv pe produsele din argint pur. Suprafeţele decorative ale BMW Individual 760Li Sterling poartă şi ele marcajul cu semilună – simbol internaţional pentru argint -, coroana – simbol pentru Germania – şi marcajul producătorului. Tetierele preiau semiluna şi coroana de pe marcaj în formă brodată, realizate manual la BMW Individual.

Echiparea integrală cu piele BMW Individual Merino cu granulaţie fină, în nuanţă Amaro Brown, este cea mai exclusivistă opţiune de piele disponibilă la BMW. Pe scaune, aceasta este însoţită de cusăturile contrastante în nuanţă Opal White. Tapiţeria suplimentară cu piele din echiparea scaunelor, a montanţilor A şi B, parasolare şi pragurile uşilor subliniază caracterul premium al habitaclului. Experienţa interioară este completată de tapiţeria cu Alcantara a plafonului, de asemenea în nuanţă Amaro Brown. Astfel, BMW Individual 760Li Sterling oferă combinaţia supremă de materiale pe care o aştepţi de la un automobil din clasa de lux. Un mic omagiu adus tradiţiei de aproape 140 de ani pe care o deţine ROBBE & BERKING completează dotările interioare: deasupra părţii din spate a tunelului central se află două cupe şi o carafă – toate din argint – care sunt personalizate exclusiv pentru acest model special.

ROBBE & BERKING

Producătorul de argint ROBBE & BERKING a fost fondat în 1874 şi a rămas şi în prezent o adevărată afacere de familie, aflată acum la cea de-a cincea generaţie şi condusă de Oliver Berking. Pentru păstrarea tradiţiei, calitatea fiecărei piese este garantată în continuare exclusiv prin manufacturare. Datorită acestui aspect, ROBBE & BERKING este cel mai important furnizor mondial de tacâmuri de argint pe plan mondial.

La sfârşitul secolului XIX, începutul companiei a fost unul modest. Aproape fără niciun ban şi bazându-se exclusiv pe măiestria lor, argintarul Nicolaus Christoph Robbe şi ginerele său Robert Berking au câştigat din ce în ce mai mulţi clienţi datorită capodoperelor pe care le creau. Oliver Berking s-a alăturat companiei familiei în 1985 şi continuă, la ce-a de-a cincea generație, tradiţia faimoşilor orfevri. Printre experţii de pe mapamond, produsele lor sunt considerate capodopere inegalabile ale artei prelucrării argintului. De exemplu, numeroase restaurante şi hoteluri renumite utilizează argintărie de la ROBBE & BERKING, la fel cum se întâmplă şi la peste jumătate dintre iahturile private de pe mapamond.

Adaugati comentariu