Experiență și entuziasm

Încă din prima zi de concurs privirile presei cât și ale spectatorilor prezenți pe probleme speciale au fost ațintite pe mașina de concurs cu numărul 91. În spatele volanului se afla Francois Delecour, fost vicecampion mondial din WRC, la prima sa apariție pe macadamul din România. Până la sfârșitul raliului francezul a demonstrat că, în ciuda vârstei sale destul de înainată și a materialului de concurs necunoscut pentru el, valoarea unui pilot care se duela de pe poziții de egalitate cu legenda Colin McRae nu se diluează în timp. După un parcurs în care a predat o lecție de constanță mai tinerilor săi oponenți, francezul a câștigat Clasa 9 și Cupa Dacia, dar nu va puncta în clasamentul general, el concurând ca invitat al organizatorului Mach1 Sport Management. Punctajul maxim în clasamentul oficial al Cupei Dacia a fost obținut de echipajul Sebastian Barbu/Raluca Magdaș, care a terminat la doar 7.9 secunde în spatele experimentatului francez. Podiumul a fost completat de echipajele Florin Tincescu/Dănuț Hațigan și de campioni de anul trecut Viorel Ivan/Popa Razvan.

La finalul raliului Francois ne-a mărturist că nu se aștepta să câștige în fața unor concurenți atât de talentați și că, în plus, a rămas plăcut surprins de performanțele Loganului de cupă. Din declarațiile lui, doar configurația cricului trebuie schimbată, în rest mașina este perfectă pentru debutul în competițiile de raliuri. Robustețea, unul dintre atuurile pe care Logan și-a bazat succesul comercial din ultimii ani, contează mult și în motorsport, acolo unde abandonul nu se punctează. În plus, costurile de reparație și întreținere ale modelului Logan în configurație Cupa Dacia oferă posibilitatea piloților cu bugete limitate să se înscrie în această competiție și să își încerce norocul în motorsport. Din acest punct de vedere, România se află peste Franța, țară în care debutul în competiții ridică probleme serioase de buget. Francois a recunoscut acest lucru precum și faptul că se așteaptă ca pe viitor Cupa Dacia să se extindă și în afara României. Cine știe, poate în câțiva ani, Cupa Dacia va ajunge o competiție europeană, o pepinieră pentru viitorii campioni mondiali din WRC.

Adaugati comentariu