Extindere Scania în Suceava

La împlinirea unui an de la începerea discuţiilor privind un parteneriat cu Scania România şi la 20 de ani de la înfiinţare, firma Rolex a inaugurat o nouă clădire administrativă în cadrul actualei locații din Suceava, strada Cernăuților nr. 112B și a primit oficial certificarea că îndeplinește condiţiile cerute de standardele Scania.

Rolex, fiind de acum una dintre firmele cu tradiție în Suceava, a ajuns, în cei 20 de ani de la înființare, la un portofoliu impresionant de clienți, cei 48 de angajaţi pe care-i numără astăzi putând asigura toată gama de servicii auto pentru orice tip de autocamion si putând derula activități la 10 autovehicamioane simultan. În plus, activitățile Rolex includ comerţ cu piese de schimb originale Scania, anvelope, servicii de alimentaţie publică şi spălătorie auto.

„Suceava are pentru Scania o importanță strategică în zona de nord a României, pe aici trecând și traficul internațional către Ucraina, Rusia, Polonia şi Belarus. Ținând cont de reputația foarte bună a companiei Rolex în industria transporturilor, de faptul că sunt cu adevarat  pasionați de ceea ce fac si că sunt un partener extrem de serios, suntem convinşi că împreuna vom putea oferi clienților Scania din zona Suceava cele mai bune si mai prompte servicii. ” a declarat Mihai Pașol, director de marketing Scania România.

În cadrul conferinței de presă s-a făcut publică și demararea lucrărilor la un nou proiect al firmei Rolex localizat pe noua șosea de centură a Sucevei. Proiectul va cuprinde un nou punct de service Scania, parcare pentru aproximativ 150 de ansambluri auto, hotel, benzinărie și spălătorie pe o suprafața de peste 50 000 de mp. Proiectul se estimează a fi finalizat la sfârșitul anului 2012.

La inaugurarea noului punct de service Scania au participat peste 150 de invitați: clienți Scania, oficialități și parteneri din industrie. În prezent rețeaua Scania din România cuprinde 9 puncte de service – în București, Brașov, Cluj Napoca, Craiova, Constanța, Arad, Sibiu, Galați și cel mai nou punct de la Suceava – existând planuri de extindere în cel mai scurt timp și în alte zone.

Adaugati comentariu