Am călătorit până la Paris pentru a da ochii cu noua generație a lui Renault Clio. Cea de-a șasea generație a fost clădită pe succesul predecesorilor săi, înregistrat în urma celor 35 de ani, primind astfel o atenție deosebită din partea francezilor, atât în ceea ce privește designul, cât și a gamei de motorizări.
Renault Clio s-a bucurat de un succes răsunător încă de lansarea primei generații în 1990, devenind astfel cel mai vândut model francez din istorie, cu aproape 17 milioane de unități comercializate în 120 de țări. De-a lungul a cinci generații, modelul a redefinit segmentul B, obținând de două ori titlul de „Mașina Anului în Europa”.
Anul 2025 marchează debutul celei de-a șasea generații, un Clio complet reproiectat, inspirat de conceptul Emblème. Caroseria are proporții mai dinamice, cu o lungime de 4,12 metri și o lățime de 1,77 metri, iar noul design frontal dominat de grila hexagonală și farurile expresive conferă mașinii o prezență puternică. În spate, linia lunetei și a stopurilor duble amintește de un coupé, iar noile culori Absolute Red și Absolute Green accentuează liniile fluide ale mașinii.
Habitaclul marchează un salt calitativ vizibil. Planșa de bord este orientată către șofer, iluminarea ambientală dispune de 48 de combinații cromatice, iar materialele textile îmbracă fețele de uși și planșa de bord încă de la echiparea de bază. O bună parte din materialele prezente la interior sunt produse din elemente reciclate. Totodată, clio devine primul model din segment care oferă suport nativ Google, prin sistemul multimedia OpenR Link afișat pe două ecrane de 10,1 inchi, cu actualizări software over-the-air. În mare parte, spațiul interior rămâne printre cele mai generoase din segment, ajutat fiind și de ampatamentul mai mare cu 8 milimetri. În cazul versiunilor termice, portbagajul are un volum de 391 de litri.
Sub capotă, noul Clio propune o gamă variată de motorizări, de la unitatea hibridă E-Tech de 160 CP, împrumutată direct de la Dacia Bigster, ce permite un consum WLTP de doar 3,9 l/100 km și emisii de 89 g CO₂/km, până la motorul TCe de 1,2 litri cu 115 CP, disponibil cu transmisie manuală sau automată EDC cu dublu ambreiaj. În plus, versiunea Eco-G dual-fuel, ce funcționează atât pe benzină, cât și pe GPL, oferă 120 CP și o autonomie totală de peste 1.400 km, mulțumită rezervorului de 50 l GPL, transformându-l pe Clio într-un campion al autonomiei.
La capitolul siguranță, modelul oferă cel mai complet pachet din segment, cu până la 29 de sisteme de asistență, printre care premiere precum frânarea autonomă pentru mersul cu spatele, camere video cu vedere la 360 de grade, precum și asistență la schimbarea benzii cu corecție de traiectorie. Asemenea generației actuale, producția va fi realizată la uzina Renault din Bursa, Turcia, loc unde s-au fabricat deja peste 5 milioane de unități Clio.











