Fast food for fast drivers

Pentru echipele Chevrolet din WTCC (Campionatul Mondial de Turisme) sau Le Mans, „rapid” şi „reglaj fin” se aplică atât pentru autovehicule, cât şi pentru mâncarea consumată.

Deținătorul actual al titlului Campionatului Mondial de Turisme, Yvan Muller, sau Tommy Milner, campionul cursei americane de 24 de ore de la Le Mans din 2010 pot să nu fie consideraţi atleţi în sensul tradiţional al cuvântului, dar au o formă fizică similară cu a oricărui alergător de cursă lungă de talie mondială, pentru a putea face faţă solicitărilor fizice incredibile din timpul unei curse automobilistice. 

„Cercetările FIA au demonstrat că, pe parcursul unei curse, piloţii pierd până la 3 kg din masa corporală prin transpiraţie şi ard acelaşi număr de calorii ca un participant la proba olimpică de triatlon. În acest sens, conţinutul ridicat de minerale al mâncării (sare şi potasiu) este vital”, a declarat David Alaria, nutriţionist şi antrenorul personal al lui Yvan Muller. „Dieta este, de asemenea, vitală pentru Chevrolet Cruze, deoarece regulamentul Campionatului Mondial de Turisme reglementează greutatea totală a autovehiculului, inclusiv greutatea pilotului.”

Campionatului Mondial de Turisme (WTCC) este una dintre cele mai incitante şi solicitante curse, care străbate 23 de ţări din Orientul Îndepărtat, America de Sud şi Europa. Şi, de fiecare dată când călătoreşte, echipa ia cu sine, la propriu, bucătăria. Echipa Chevrolet transportă pentru fiecare cursă o bucătărie complet utilată, cu o greutate totală de 14 tone, cu cameră frigorifică, cuptoare şi orice ustensilă imaginabilă.

Mike Raby este bucătar şef, specialist în fast food, a cărui sarcină de serviciu este să hrănească piloţii Chevrolet participanţi la Campionatul Mondial de Turisme, astfel încât aceştia să fie alerţi şi să-şi concentreze atenţia, pe parcursul întregii zile, asupra unora dintre cele mai celebre curse şi trasee din lume. „În lumea noastră contează efectiv fiecare secundă, şi din acest motiv echipele îşi petrec cea mai mare parte a stării de veghe în garaj, astfel încât să fie aproape de autovehicul şi să poată acţiona rapid în caz că este anulată o sesiune de antrenamente sau este necesară schimbarea unui pilot. Astfel, avem un bucătar repartizat special pentru garaj, care poate fi apelat în orice moment şi care poate pregăti în mai puţin de cinci minute o masă pentru un pilot.”

După o cursă lungă, primul lucru pe care îl fac cei mai mulţi dintre noi este să-şi întindă picioarele şi braţele amorţite din cauza oboselii. Acest lucru este similar cu oboseala unui pilot de curse. Timpul petrecut pe pistă supune la un efort imens corpurile piloţilor, aceștia îşi încordează muşchii în mod constant la fiecare viraj, frână sau schimbare de treaptă de viteză. Este ca şi cum te-ai afla timp de două ore într-un montagne-russe, fiind proiectat în toate direcţiile.

În acest sens, cu două zile înainte de un eveniment important, atleţii „se alimentează” cu paste bogate în glucide, care le furnizează energie şi le asigură rezistenţă; din meniu fac parte peştele marinat prăjit, cu orez, file de ton şi tortellini cu dovleac. În orice caz, fiecare fel de mâncare trebuie să fie gata în doar câteva momente.

„Secretul oricărui fel de mâncare gătit în cinci minute este să fie pregătit în avans. Astfel, de exemplu, ingredientele de bază, cum ar fi ceapa, usturoiul şi legumele sunt tocate în prealabil şi păstrate la frigider, pentru a fi gata să fie aruncate în tigaie în câteva secunde.”

Camioanele care transportă bucătăria Chevrolet călătoresc pe toată durata sezonului şi, ori de câte ori este posibil, bucătarii utilizează ingrediente locale, proaspete. Indiferent de zonele în care călătoreşte echipa Chevrolet, tradiţia culinară locală este la fel de importantă ca şi cultura locurilor în care caravana Chevrolet poposeşte. Nu de puține ori meniul va conţine mâncare de fasole în stil englezesc, alături de felurile de mâncare naţionale, de exemplu, Tapas în Spania sau Pollo alla Cacciatora la Monza. În plus, într-o bucătărie creată special pentru un ritm alert sunt servite feluri cu porții mici, dar cu valoare nutritivă mare, cum ar fi mixul concentrat de banane, fructe uscate şi fiertură de ovăz, pentru a preveni somnolenţa, (la Le Mans, micul dejun se serveşte la ora 2:00 noaptea, pentru ca toată lumea să fie activă în primele ore ale dimineţii.)

„Totul are un indice glicemic scăzut, pentru ca organismul să elibereze lent energie, ceea ce este decisiv pentru evenimentele de anduranţă”, adăugă Mike. „Campionatului Mondial de Turisme şi cursa de la Le Mans implică un ospăţ în mişcare care reprezintă pentru noi o provocare unică. De cele mai multe ori căldura este cea mai mare problemă. Când suntem în Brazilia, termometrul din bucătărie indică de obicei temperaturi de peste 38ºC (100ºF). Pregătirea prânzului pentru 200 de persoane este o experienţă aparte, este ca și cum ai găti într-o saună.”

„Pe scurt, piloţii sunt la fel de pasionaţi de mâncare ca şi de curse. Atunci când autovehiculele şi piloţii sunt solicitați până la limită, alimentele şi nutriţia trebuie să fie reglate fin, la fel ca și maşinile. În fond, piloţii noştri sunt ceea ce mănâncă”, a concluzionat Mike.

Ospăţul mobil Chevrolet, gata în cinci minute

Nu există niciun dubiu că viaţa modernă se desfăşoară în viteză, astfel că bucătarii noştri Chevrolet, care pregătesc mesele pentru Yvan Muller sau Tommy Milner, ne-au dat o reţetă simplă, delicioasă ce se poate prepara în cinci minute, absolut perfectă pentru oamenii aflaţi mereu pe drum:

Ingrediente

2 bucăţi de piept de pui fără piele 
ulei de măsline 
1 ceapă mare 
2 morcovi mari 
1 pungă mică de broccoli 
1 conservă de fasole păstăi 
½ dovlecel 
½ pachet/conservă de baby corn 
½ pachet de mazăre mange tout 
O lingură de ulei de măsline 
O lingură de supă de pui sau apă 
2 linguri de bulion

Preparare

Spălaţi şi uscaţi pieptul de pui, apoi tăiaţi-l în fâşii subţiri.
Spălaţi şi tocaţi legumele în bucăți subţiri.
Utilizând un wok sau o tigaie mare, prăjiţi puiul în ulei de măsline timp de 3 minute, amestecând, apoi adăugaţi legumele şi prăjiţi, amestecând în continuare până când puiul este gata.
Adăugaţi supa de pui şi bulionul şi înăbuşiţi timp de 1 minut
Serviţi imediat, cu garnitură de orez brun şi tăiţei.

Felurile de mâncare preferate ale piloţilor:

Yvan Muller: Vită Bourguignon
Alain Menu: Paste integrale
Rob Huff: Şuncă de Parma cu pepene galben

Adaugati comentariu