TEST PEUGEOT 3008 1.6 BLUE ALLURE

Peugeot a venit în 2016 cu una dintre cele mai așteptate noutăți ale anului: SUV-ul compact 3008. Mai mult un crossover decât un SUV, leul francez a reușit să ne convingă de multiplele sale calități.

Concentrând într-un ambalaj compact un pachet tehnologic și stilistic convingător, Peugeot 3008 este una dintre cele mai importante prezențe a mărcii franceze pe piață în ultimii ani. Pornind de la platforma compactei 308, inginerii francezi au dezvoltat un crossover cu o gardă la sol de 22 de centimetri, dar au modificat substanțial caroseria. Au unele elemente stilistice aparte precum farurile cu un element triunghiular profilat din bara de protecție care urcă puțin peste faruri, în partea inferioară, simulând colții felinei. Caroseria tipică în două volume are o proporționalitate ce amintește mai mult de silueta unui SUV decât de aceea a unui break sau hatch-back.

Este bine pentru că imaginea aceasta este cea căutată de tot mai mulți clienți și, mai ales, cliente pe piață. Rafinamente franceze Una dintre marile surprize ale SUV-ului francez este aceea a conceptului iCockpit care include tabloul de bord, volanul și consola centrală. Acestea fac parte dintr-un tot unitar menit să îmbunătățească și să aducă tehnologia mai aproape de zilele noastre. Încă din echiparea de bază, toate versiunile de motorizare 3008 sunt dotate cu display-uri cu cristale lichide în locul tradiționalelor ceasuri. Acesta este personalizabil și, prin intermediul butoanelor aflate pe volan, se pot aranja după dorință vitezometrul, turometrul, navigația, indicatorii de consum sau alte informații ale computerului de bord și, nu în ultimul rând, informații legate de instalația audio.

2

Pe consola centrală, un alt ecran mai generos afișează mai multe date despre vehicul, climatizare, instalația audio și aplicațiile din Android Auto instalate. Iar felul în care arată și se acționează schimbătorul de viteze este din alt film. Un film cu mașini premium și de lux. Ca ambianță, am remarcat materialele de o calitate foarte bună din interior, aeratoarele pentru locurile din spate și consola centrală prelungită printre cele două scaune față dând senzația celui de la volan că se află singur cu volanul.

Spațiul de pe banchetă este mai mult decât suficient pentru trei persoane pe distanțe scurte și medii și fără probleme pentru două persoane pe distanțe lungi. Portbagajul se poate deschide fie din telecomandă sau cu o mișcare a piciorului pe sub bara spate. Tracțiune avantajată Conform statisticilor, în Europa de Vest, cele mai căutate crossovere și SUV-uri compacte sunt doar cu tracțiune față și în mare parte cu transmisii automate.

3

Prin urmare, Peugeot a decis să propună pentru 3008 tracțiune pe o singură punte. În plus, pentru ca mașina să nu aibă probleme de tracțiune în situații delicate, constructorul a instalat un sistem electronic ce acționează asupra diferențialului și transmite cuplul spre roata cu cea mai bună aderență. Prin urmare, 3008 se poate descurca onorabil în situații precum zăpadă de câțiva centimetri pe carosabil sau șleauri lăsate de diverse alte mașini.

Ați fost, probabil, în situația în care să mergeți cu mașina pe unde erau șleaurile din cauză că nu puteați ieși din ele. Ei bine, la 3008 s-a scăpat de problema aceasta. Mulțumită atât sistemului de tracțiune cât și gărzii la sol mai mari decât a multor SUV-uri, exponentul mărcii franceze va reuși să treacă fără probleme peste astfel de obstacole. În plus, va fi foarte avantajat de masa proprie destul de mică.

Astfel, dacă până nu cu mult timp în urmă găseam mașini de clasă compactă de peste 1.500 de kg, la 3008 acul cântarului va rămâne sub 1.400 kg pentru motorizarea turbodiesel de 1,6 litri. Această motorizare, deși supusă la cazne cu depășiri, drumuri virajate abordate mai în forță cu pedala la fund și viteze de autostradă n-a depășit 6,5 l/100 km. Orice depășire se face în siguranță, mai ales până în 120 km/h.

4

Dar, pe drumurile naționale, la mers rapid dar nu ilegal va reuși să obțină nu doar timpi buni de deplasare ci și consumuri scăzute. Pe virajele cu asfalt bun, nu se simte vreo problemă legată de suspensia semi-independentă de pe spate. Ține cu drumul și nu dă semne că ar vrea să plece în vreun derapaj așa curând. Oricum, ESP-ul va interveni eficient în caz de nevoie.

Situația se schimbă pe drumuri cu denivelări. Combinația de arcuri/amortizoare mai tari și suspensie semi-independentă cu braț tras nu este tocmai ideală. Pasagerii banchetei nu vor fi foarte fericiți dacă veți merge cu viteză pe zone cu gropi sau șleauri. Mai mult, pe viraje, dacă prindeți denivelări, spatele va avea tendința să nu mai țină așa bine drumul. Dar, după cum spuneam, ESP-ul intervine eficient. Pe total, 3008 este o experiență plăcută de condus fără surprize neplăcute și ține cu casa atât ca și consum cât și în privința pachetelor de opționale.

VERDICT

3008 este un important pas înainte făcut de constructorul francez. De fapt, am putea spune că este aproape un salt înainte. O suspensie independentă pe spate. Atâta i-a lipsit. Nici măcar o tracțiune integrală. Pentru oraș și 99% din timp, transmisia 4×2 este suficientă. 

PUNCTE TARI

» Consum onorabil » Gardă la sol practică » Sistem multimedia inteligent » Sistem de tracțiune asistată electronic

PUNCTE SLABE

» Puntea spate semiindependentă țopăie în viraje denivelate » Preț relativ mare

 

DATE TEHNICEPeugeot
Model3008 1.6 Blue HDI Allure
Motor/nr.cilindri L4, turbodiesel
Cilindree (cmc)1.56
Putere maximă/turație (CP/rpm0120/3.500
Cuplu maxim/turație (Nm/rpm300/1.750
TransmisieFață
Cutie de vitezeAutomată, 6 trepte
L/l/h (mm)4.447/1.841/1.624
Ampatament (mm)2.675
Masa la gol/sarcina utilă (kg)1.390/650
Volum portbagaj (l)500 - 1.482
Accelerație 0-100 km/h (s 11,6
Viteza maximă (km/h)185
Consum u./extr./mixt (l/100 km) 4,7/3,9/4,2
Normă poluare/emisii CO2 (g/km)Euro6/108
Preț (euro cu TVA 26.622

Adaugati comentariu