Fernando Alonso testează Toyota Hilux Dakar

Fernando Alonso, liderul la zi din FIA World Endurance Championship (WEC) a petrecut două zile în deşertul Kalahari testându-şi aptitudinile rally-raid la volanul unei Toyota Hilux pentru Dakar.

Echipa sud-africană Toyota Gazoo Racing a organizat acest eveniment special pentru ca Alonso să experimenteze în premieră aventura la volanul unui bolid de rally-raid. Fostul învingător în Dakar, Giniel de Villiers, care concurează pe acest bolid, i-a fost ghid lui Alonso pe durata testului.

Toyota Hilux este bolidul care a câştigat ultima ediţie a Raliului Dakar în mâinile lui Nasser Al Attiyah şi Mathieu Baumel in January. Este propulsată de un V8 de 5 litri ce dezvoltă 385 CP şi un cuplu de 620Nm. Fernando a pilotat pe circuite special amenajate în deşert, unul de 8km şi celălalt de 17 km, având diferite tipuri de teren.

Fernando Alonso:

“Urmăresc cu interes Dakar Rally şi sunt bucuros de invitaţia făcută de Toyota. Am testat diverse tipuri de maşini de curse, total diferite de cea de azi. Am reuşit să ridic ritmul cu fiecare tur dar mărturisesc, nu este uşor să “citeşti” pantele şi să ştii cu ce viteză să le abordezi. Hilux este o maşină foarte bine echilibrată, are tracţiune şi frâne impresionante. Este incredibil ce poate să facă pe macadam”, declara Alonso.

Glyn Hall, Directorul lui TOYOTA GAZOO Racing South Africa:

“Ne-am bucurat să avem un invitat de asemenea calibru. Este foarte uşor să-ţi dai seama de prestigiul său după modul în care a pregătit şi acest test. A fost foarte atent la indicaţii. Rally-raid-ul este o competiţie total diferită de cursele pe circuit dar Fernando a înregistrat progrese, tur după tur. Sper ca a fost o experienţă plăcută pentru el”, a spus Hall.

Adaugati comentariu